AcasăȘTIRI EXTERNEElisabeta a II-a spus cine va fi regina Marii Britanii

Elisabeta a II-a spus cine va fi regina Marii Britanii

Elisabeta a II-a spus cine va fi regina Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a sărbătorește duminică, 6 februarie, 70 de ani pe tronul Marii Britanii și, pentru această etapă istorică, a rezervat o surpriză supușilor săi, exprimându-și dorința ca soția prințului Charles, Camilla, să devină regină consoartă, când acesta va deveni rege.

Într-un mesaj scris cu ocazia Jubileului său de platină, o piatră de hotar pe care nici un monarh britanic nu a atins-o înaintea ei, regina, în vârstă de 95 de ani, și-a exprimat „dorința sinceră” ca Camilla „să fie cunoscută ca regină consoartă” când prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, va prelua tronul.

Până acum, ea nu vorbise niciodată despre acest subiect, care a făcut obiectul a nesfârșite controverse timp de ani de zile.

Umbra prințesei Diana

Charles și Camilla s-au declarat, potrivit unui purtător de cuvânt, „emoționați și onorați de cuvintele” reginei, care a subliniat și „munca loială” a ducesei de Cornwall.

Viitorul titlu al Camillei a făcut obiectul unei lungi dezbateri și a unei puternice controverse atunci când s-a căsătorit cu prințul Charles în 2005, unii consilieri spunând că nu are intenția de a fi regină, preferând să fie cunoscută drept „prințesă” consoartă – o premieră în istoria monarhiei britanice.

Termenii „consort”/„consoartă” se aplică soțului sau soției unui monarh domnitor. Teoretic, așadar, Camilla urmează să devină regină, purtând titulatura ”Regina Camilla”.

Camilla, în vârstă de 74 de ani, divorțată, cunoscută drept ducesa de Cornwall încă de la căsătoria cu Charles, a fost mult timp neiubită, văzută de mulți britanici drept cea care a spulberat căsătoria de basm a lui Charles, a cărui amantă ea a fost, cu prințesa Diana.

Anul trecut, mai puțin de jumătate dintre britanici și-au dorit ca ea să fie încoronată regină, scrie AFP.

Elisabeta a II-a s-a retras în mare parte din viața publică de când a suferit de probleme de sănătate în octombrie. Două apariții înainte de Jubileul ei de platină de duminică au arătat-o ​​fragilizată și mergând cu greutate.

În Parlament, primul ministru Boris Johnson a mulțumit săptămâna aceasta pentru dăruirea „neobosită” a Elisabetei a II-a, care rămâne extrem de populară.

Pentru Jubileu, au fost bătute monede comemorative și au fost emise opt timbre, înfățișând-o în diferite momente din timpul domniei sale.

Portretul său va fi afișat duminică pe ecrane gigantice în mai multe orașe din țară, inclusiv în Piccadilly, Londra. Luni, o salvă de 42 de tunuri va fi trasă în centrul capitalei.

 

author avatar
Tudor Borcea
382 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger