AcasăȘTIRI EXTERNEEle sunt cele două vedete care vor cânta la ceremonia de învestire...

Ele sunt cele două vedete care vor cânta la ceremonia de învestire a lui Joe Biden! – VIDEO

Ele sunt cele două vedete care vor cânta la ceremonia de învestire a lui Joe Biden! - VIDEO (sursa foto: Twitter/Lady Gaga)

Cu mai puțin de o săptămână înainte ca democratul Joe Biden să devină, oficial, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, s-a aflat ce vedete vor cânta la evenimentul din 20 ianuarie.

Este vorba despre Lady Gaga și Jennifer Lopez, două cunoscute artiste din strălucitoarea lume a showbiz-ul american.

Cântăreața în vârstă de 34 de ani, susținătoare fățișă a candidatului democrat, în cursa pentru Casa Albă, urmează să interpreteze imnul național în cadrul ceremoniei de miercurea viitoare, anunță CNN.

sursa foto TwitterJLo

De asemenea, și celebra Jennifer Lopez va cânta în cadrul ceremoniei de învestire a președintelui ales Joe Biden și a vicepreședintelui ales, Kamala Harris. J Lo a făcut trimitere, discret, la apropiatul eveniment, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter.

”El este Președintele de care țara asta are nevoie pentru a ne aduce împreună”, scria pe o rețea de socializare, în prima zi a lunii noiembrie a anului trecut, interpreta pieselor ”Poker Face”, ”You And I” și ”Paparazzi”.


587 afisari

2 COMENTARII

  1. Liedi gâga zicea/povestea ca intr-o noapte a visat o matușă de-a ei care ia zis ca daca nu se lasa de droguri moare! Și așa s-ar fi lasat. Ce pretenții sa ai de la o drogata la greu? Știe ea cine va unii poporul american!? Singurul care putea face asta este TRUMP!

  2. Lady kk si Jana, cea cu dosul mereu descoperit aflata la a 50-a casatorie ,vor canta prohodul Americii.Nu inainte de a trage pe nas.Asta e lumea pe care noi,oamenii spalati pe creier,ne-o meritam.Sau Dumnezeu a trimis scarnaviile astea sa ne chinuie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger