Președintele mexican Andrés Manuel López Obrador a declarat miercuri că va studia cererea de repatriere a fostului baron al drogurilor Joaquin „El Chapo” Guzman, care se plânge de condițiile în care trăiește în Statele Unite.
„Când vine vorba de drepturile omului, există organisme internaționale”, a declarat președintele mexican la conferința sa de presă zilnică. „Trebuie să ținem mereu ușa deschisă atunci când vine vorba de drepturile omului”.
Narcotraficantul este „chinuit psihologic”
Joaquin Guzman, în vârstă de 65 de ani, a declarat că este supus unui „chin psihologic” în închisoarea de înaltă securitate din Florence, în munții deșertici din Colorado, SUA. Acesta execută o condamnare pe viață pentru trafic de droguri, spălare de bani și uz ilegal de arme de foc.
Scrisoarea sa a fost transmisă de avocații săi ambasadorului mexican în SUA. Unul dintre avocații săi, Jose Refugio Rodriguez, a declarat că Guzman „să se întoarcă în Mexic”, de unde a și evadat altminteri, pentru a fi judecat și pentru a-și ispăși pedeapsa într-o închisoare locală.
Rodriguez a menționat existența unor „convenții penitenciare” între Mexic și SUA. Cererile lui „El Chapo” survin după arestarea unuia dintre fiii săi, Ovidio Guzman, la 5 ianuarie, în statul Sinaloa (nord-vest), într-o operațiune soldată cu 29 de morți (10 militari și 19 presupuși criminali, potrivit autorităților).
Guzman, liderul nemilos al cartelului Sinaloa, a evadat de două ori, în 2001 și 2015, din închisorile mexicane. Arestat din nou în Mexic în ianuarie 2016, a fost extrădat în SUA în 2017. La 18 iulie 2019, el a fost condamnat de o instanță din New York pentru trafic de droguri, spălare de bani și uz de arme de foc.
În același tribunal din Brooklyn a început marți procesul pentru trafic de cocaină al lui Genaro Garcia Luna, ministrul mexican al securității între 2006 și 2012. Garcia Luna este acuzat că a acceptat mită pentru a proteja cartelul Sinaloa al lui „El Chapo”.
Președintele mexican a calificat procesul drept „foarte important” și a sperat că acesta va face lumină pentru a se afla dacă autoritățile americane erau la curent cu legăturile dintre Garcia Luna și traficanții de droguri.