AcasăȘTIRI EXTERNEDupă 17 luni, primul vas de croazieră a ajuns la Veneția

După 17 luni, primul vas de croazieră a ajuns la Veneția

Veneția, golită de turiști în timpul vârfului pandemiei, a primit joi primul său vas de croazieră, deși prezența acestor “monștri marini” în faimoasa lagună italiană este încă controversată.

„MSC Orchestra”, sosită  doar cu echipajul din portul grecesc Pireu, trebuie să plece sâmbătă după-amiază, cu aproximativ 650 de pasageri, care vor trebui să prezinte un test negativ datând de mai puțin de 96 de ore pentru a putea urca la bord.

Nava are voie să îmbarce doar jumătate din capacitatea sa de 3.000 de pasageri, pentru a respecta măsurile anti-Covid.

Daniel Baluta

Apoi trebuie să se oprească în Bari (Puglia, sudul Italiei), Corfu și Mykonos (Grecia) și Dubrovnik (Croația). În timpul celor două zile de oprire a ambarcațiunii la Veneția, personalul de la bord va perfecționa protocoalele de siguranță.

Dar prezența „MSC Orchestra” a dus la proteste ale apărătorilor mediului, care susțin că astfel de nave-gigant deteriorează ecosistemul din Veneția și  provoacă valuri ce erodează bazele clădirilor.

În această săptămână, o mulțime de vedete internaționale  – Mick Jagger, Wes Anderson, Francis Ford Coppola sauTilda Swinton, au trimis o scrisoare deschisă președintelui italian Sergio Mattarella, și premierului Mario Draghi, pentru a cere , printre altele, “o oprire definitivă ”a traficului de nave de croazieră la Veneția.

Această scrisoare, intitulată „Decalog pentru Veneția”, solicită, de asemenea, o mai bună gestionare a fluxurilor turistice, protejarea ecosistemului lagunei și lupta împotriva speculațiilor imobiliare.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
295 afisari

Ultimele știri

VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad

Vremea rea, care a adus ploi însemnate cantitativ, cauzează pagube în țara vecină - Bulgaria, unde s-au produs inundații. Alerte meteo erau menţinute vineri în...

Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați

Au fost momente de coșmar pentru doi vârstnici din Brașov, după ce le-au permis să intre în casă unor indivizi care s-au dat drept...
spot_img