Au trecut anii în care Europa vedea China drept un partener. Acum, Bejingul este un “rival sistemic”, iar dezvoltarea Inițiativei Belt and Road (BRI) a atras o atenție sporită.
Până în prezent, BRI are un istoric neuniform în Europa. În timp ce 31 de țări europene – inclusiv 17 membri ai UE – au semnat memorandumuri de înțelegere cu China, mai multe dintre ele au dat recent înapoi din cauza anxietăților crescânde legate de comportamentul coercitiv al Beijingului și de riscurile potențiale asociate investițiilor chinezești.
Alternativele occidentale, succese și eșecuri
Lituania, de exemplu, a blocat investițiile chinezești în portul Klaipeda pe fondul unei dispute diplomatice tot mai mari cu Beijingul, relatează Politico. Decizia a urmat atât retragerii Estoniei dintr-un proiect de tunel baltic susținut de China, cât și retragerii României dintr-un acord cu China pentru construirea de noi reactoare nucleare la Cernavodă în 2020.
Cu toate acestea, în altă parte în Europa, situația arată substanțial diferit. Grecia a aprofundat legăturile financiare cu China, iar compania de transport maritim COSCO, deținută de stat, și-a majorat participația în portul Pireu la 67%. Investiții mai recente în alte porturi europene – cum ar fi Tarento, în Italia, care găzduiește o bază cheie a NATO – sugerează că China încearcă să își reproducă succesul de la Pireu pe întregul continent.
Între timp, guvernele Ungariei și Serbiei și-au dublat sprijinul financiar și politic pentru calea ferată chineză Budapesta-Belgrad, în ciuda întârzierilor mari și a problemelor de transparență.
Acest amestec de succese și eșecuri sugerează un viitor incert pentru BRI în Europa, iar ceea ce va fi în cele din urmă acest viitor poate depinde, în mare parte, de viabilitatea inițiativelor alternative.
Abordările transatlantice și europene față de China sunt deja puternic fragmentate – în timp ce numeroase țări din Europa Centrală și de Sud continuă să își consolideze legăturile cu Beijingul, Statele Unite și alte țări UE, precum statele baltice, își înăspresc pozițiile.
Prin urmare, această lipsă de alternative viabile amenință să tensioneze relațiile din interiorul Europei, precum și relațiile europene cu Washingtonul, reducând eficacitatea măsurilor potențiale menite să contracareze influența chineză.
Rezultatul ar fi o pierdere netă a influenței americane și europene, cedând un spațiu mai mare pentru ca China să își afirme poziția de lider atât pe scena mondială, cât și în cadrul organizațiilor cu responsabilități cheie în stabilirea standardelor internaționale.
Pentru a evita acest lucru, partenerii transatlantici au prezentat deja mai multe inițiative pentru a contracara BRI și pentru a promova alternative pozitive la investițiile chinezești: Parteneriatul pentru infrastructură și investiții globale (PGII) și Global Gateway.
Lansat de administrația președintelui american Joe Biden la summitul G7 din iunie, PGII – denumit inițial Build Back Better World – se angajează să strângă 600 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a promova proiecte care să sprijine rețelele sigure și infrastructura digitală.
De asemenea, UE a lansat Global Gateway ca inițiativă emblematică în materie de conectivitate în decembrie 2021. Aceasta se străduiește să mobilizeze 300 de miliarde de euro în fonduri publice și private până în 2027.
Pentru a se asigura că alternativele occidentale au succes, SUA și Europa ar trebui să ia câteva măsuri.
În primul rând, partenerii transatlantici trebuie să îmbunătățească coordonarea între Global Gateway și PGII pentru a evita duplicarea eforturilor.
Departamentul de Stat al SUA și Serviciul European de Acțiune Externă ar trebui să folosească grupul de lucru „Dialogul SUA-UE privind reziliența Chinei”.
În mod similar, Consiliul UE-SUA pentru comerț și tehnologie (TTC) este un alt loc pentru o astfel de coordonare transatlantică, în special în ceea ce privește inițiativele privind infrastructura.
Există paralele stranii între ceea ce se întâmplă astăzi și ceea ce s-a întâmplat în urma crizei financiare globale și a crizei datoriilor din zona euro. Beijingul a oferit atunci șansa unei infrastructuri rentabile atât Europei, cât și restului lumii, și va încerca, fără îndoială, să facă acest lucru în continuare.
De data aceasta, UE și SUA trebuie să se asigure că oferă alternative mai bune.