AcasăȘTIRI EXTERNEDrone cu electroșocuri vor bântui prin școli. Supravegherea trece la un alt...

Drone cu electroșocuri vor bântui prin școli. Supravegherea trece la un alt nivel

Drone echipate cu dispozitive cu electroșocuri (taser) ar putea să monitorizeze școlile din SUA. Aceasta este dorința companiei Axon, a cărei idee a căpătat o nouă dimensiune după recentele tragedii din Buffalo și Uvalde.

Statele Unite au fost mult timp afectate de tragediile legate de arme de foc. Cea din 24 mai de la școala din Uvalde, Texas, unde 19 copii și doi profesori au fost uciși de un tânăr de 18 ani, este un alt exemplu.

Un trăgător, neutralizat în 60 de secunde

În timp ce politicienii întârzie să ia decizii ferme pentru a reduce acest fenomen dramatic, companiile de securitate sunt în alertă. Și nu duc lipsă de idei.

Axon, liderul mondial în domeniul tehnologiilor conectate de siguranță publică, tocmai și-a dezvăluit noua invenție: a proiectat o dronă echipată cu un pistol cu electroșocuri, care ar fi capabilă să neutralizeze un trăgător activ în 60 de secunde.

O dronă menită să fie integrată în școlile americane ca parte a unui „plan pe termen lung pentru a opri împușcăturile în masă”, a declarat compania, scrie Slate.

Ideea este ca acest robot zburător să evolueze prin școli, ajutat de camere și senzori răspândiți în toată clădirea. În cazul în care un ucigaș ar pătrunde înăuntru, acesta ar fi neutralizat rapid, spune Axon.

Un proiect deja contestat

Proiectul, demn de un film științifico-fantastic, este departe de a fi susținut în unanimitate. Chiar și în cadrul Axon, opiniile diferă. Comitetul de etică al companiei, de exemplu, a dezaprobat această tehnologie. Dar se pare că recenta tragedied din Uvalde a schimbat situația.

Unii dintre contestatari sunt acum convinși de necesitatea implementării acestei tehnologii înfricoșătoare și radicale. Cu toate acestea, mulți se tem că acești roboți zburători vor fi folosiți în mod abuziv, în special în ceea ce privește supravegherea și utilizarea nejustificată a forței împotriva minorităților.

Fără a mai vorbi că escaladarea înarmării care, mai mult decât orice altceva, rămâne unul dintre factorii principali în seria macabră de incidente mortale care afectează America.

author avatar
Tudor Borcea