AcasăȘTIRI EXTERNEDouă fetițe, aruncate în plină noapte peste zidul lui Trump, de la...

Două fetițe, aruncate în plină noapte peste zidul lui Trump, de la peste 4 metri înălțime

Două fetițe, aruncate în plină noapte peste zidul lui Trump, de la peste 4 metri înălțime

Două fetițe ecuadoriene, în vârstă de trei și cinci ani, au fost aruncate în mijlocul nopții din vârful acestui zid înalt de patru metri, aflat la granița dintre Mexic și Statele Unite.

Serviciul american al Vămilor și Protecției Frontierelor (CBP) SUA a raportat incidentul, după ce un operator al camerelor de supraveghere a dat alerta.

„Un agent din Santa Teresa (New Mexico), însărcinat cu utiliarea camerelor video, a văzut o călăuză care a dat drumul la doi copii de la o înălțime de 14 picioare (peste 4 metri) a zidului frontalier”, a indicat CPB într-un comunicat.

Fetițele au fost duse la o stație CBP din Santa Teresa, pentru examinări medicale și apoi transportate la un spital local ca măsură de precauție.

„Sunt șocată de modul inuman în care acești contrabandiști au aruncat aseară copii nevinovați de pe un zid de înalt de 14 picioare”, a declarat Gloria I. Chavez, șef de patrulare.

100.000 de migranți, în situație neregulată

Gloria Chavez a declarat că polițiștii de frontieră americani lucrează cu autoritățile mexicane pentru a identifica vinovații.

„Fără vigilența agenților noștri cu ajutorul tehnologiilor mobile, aceste două surori foarte tinere ar fi fost supuse ore în șir asprimii  deșertului”, a adăugat ea.

Statele Unite se confruntă cu un val de sosiri la graniță: peste 100.000 de migranți aflați în situație neregulată au fost arestați în februarie la granița de sud, inclusiv aproape 20.000 de persoane în familii și 10.000 de minori neînsoțiți.

Zidul frontalier construit de fostul președinte Donald Trump se află de mult sub ținta criticilor, la fel și actualul președinte Joe Biden, a cărui administrație se află în fața unei noi crize migratorii.

La puținăvreme de la sosirea la Casa Albă, Biden este acuzat de republicani, dar și de unii democrați, că a creat o breșă la granița cu Mexicul și că este acum prizonierul unei crize migratorii, pe care refuză să o numească ca atare.

 

author avatar
Tudor Borcea
378 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger