Cauta

Două avioane româneşti F-16 au interceptat două aparate de zbor rusești. NATO, în alertă!

Două avioane româneşti F-16 au interceptat două aparate de zbor rusești. NATO, în alertă! - Ziarul National

S-a dat alarma în NATO după ce două avioane româneşti F-16 au interceptat două avioane rusești aproape de spațiul aerian NATO. S-a întâmplat în Ţările Baltice, acolo unde „Carpathian Vipers“ (Viperele Carpatine, n.r.) au efectuat prima misiune de Poliție Aeriană.

Intervenția piloților militari români a avut loc vineri. Astfel, la numai șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, două avioane de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers” au fost alertate de Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania.

Au identificat două avioane Suhoi Su-27 Flanker

Două aeronave neidentificate au fost detectate zburând deasupra apelor internaționale din zona de responsabilitate a NATO. În conformitate cu procedurile standard, avioanele F-16 românești au fost alertate pentru a clarifica situația aeriană.

După interceptare, aeronavele au fost identificate ca fiind două Suhoi Su-27 Flanker, aparținând Federației Ruse. Acestea au fost escortate în siguranță până la ieșirea din zona de responsabilitate a Alianței.

România şi Portugalia conduc misiunile

Îndeplinirea cu succes a primei interceptări din cadrul misiunii de Poliție Aeriană întărită în Țările Baltice, confirmă nivelul ridicat al capacității de luptă al militarilor detașamentului «Carpathian Vipers» și capacitatea Forțelor Aeriene Române de a disloca și întrebuința aeronavele F-16 în misiuni NATO”, a declarat comandantul detașamentului, comandor Cosmin Vlad.

România şi Portugalia au preluat la 2 aprilie conducerea celei de-a 62-a rotaţii a misiunii de Poliţie Aeriană sub comandă NATO în Ţările Baltice. Cheia Spațiului Aerian Baltic le-a fost predată partenerilor de aliații polonezi și francezi.

Ultimele stiri

  • Ministrul Meciului ne se lasă. Atac la sistemul energetic
  • Mare belea cu dronele muscalilor!
  • Premierul Ilie Bolojan, huiduit și în Parlament. Angajații i-au cerut demisia: „Bolojan, nu uita, România nu-i a ta!” – VIDEO
  • Europa se angajează într-o campanie de cheltuieli militare. Lipsește voința politică?
  • Scandal cu suspiciuni de fraudă! Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută
  • Trei crize simultane: Siria, grațierea lui Netanyahu și războiul politic pentru Ministerul Apărării
  • BREAKING NEWS: Criza apei oprește Centrala electrică de la Brazi, care asigură circa 10% din producția națională de energie
  • Inteligența artificială și Bruxelles încurcă-lume
  • VIDEO. Zeci de oameni s-au înghesuit să „culeagă” portocale de pe asfalt, după ce un TIR s-a răsturnat, pe o șosea din Mehedinți
  • Recuperează, copiii bătrâni recuperează. Fac anticomunism la seral
  • Exit mobile version