Cauta

Donald Trump se transformă din preşedinte în protestatar! Spune că vrea să coboare în stradă

Donald Trump

Donald Trump se transformă din preşedinte în protestatar! Spune că vrea să coboare în stradă

Preşedintele încă în funcţie a afirmat chiar că intenţionează să coboare în stradă, pentru a protesta faţă de rezultatul alegerilor prezidenţiale, care l-au dat câştigător pe Joe Biden.

Trump a susţinut că intenţionează să se deplaseze la o adunare a susţinătorilor săi, de sâmbătă, de la Washington, pentru că aceştia vor să-şi exprime susţinerea faţă de el.

Îmi încălzeşte inima să văd toată această enormă susţinere, în special aceste adunări spontane care înfloresc în toată ţara, dintre care una de amploare sâmbătă în D.C. Aş putea chiar să încerc să trec să zic bună ziua”, a postat Trump pe Twitter. „Alegerile au fost trucate„, a repetat el cu acest prilej.

Preşedintele republican, care refuză să răspundă întrebărilor presei de zece zile, a susținut o alocuţiune din grădinile Casei Albe, privind operaţiunea „Warp Speed”, care coordonează strategia de vaccinare a guvernului împotriva coronavirusului.

Totuşi, Trump a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea unei înfrângeri

Donald Trump a vorbit vineri, pentru prima dată, despre posibilitatea unei înfrângeri în alegerile prezidenţiale din SUA.

Cred că timpul ne va spune ce administraţie vom avea, dar orice se va întâmpla în viitor, cine ştie, vă pot spune că această administraţie nu va impune închiderea„, a declarat el, preluat de Agerpres, cu un ton mult mai puţin categoric decât în mesajele postate pe Twitter în care denunţa ”fraudarea” alegerilor.

Ultimele două state în care nu fuseseră încă anunţate rezultatele alegerilor din 3 noiembrie, Georgia şi Carolina de Nord, au fost atribuite vineri lui Joe Biden şi Donald Trump de către mass-media americane, ceea ce confirmă victoria candidatului democrat, creditat cu 306 electori, faţă de 232 pentru rivalul său republican.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version