AcasăȘTIRI EXTERNEDonald Trump revine în forță! Planul prin care vrea să supună social...

Donald Trump revine în forță! Planul prin care vrea să supună social media!

Donald Trump revine în forță pe rețelele sociale. Își face propria platformă/ Foto: Flikr

Fostul președinte al Statelor Unite, lipsit de rețelele sociale din luna ianuarie, ar trebui să revină pe internet, cu propria sa platformă, în termen de trei luni.

Gonit de pe Twitter, la începutul lunii ianuarie, chiar înainte de a lăsa cheile Casei Albe lui Joe Biden, Donald Trump se pregătește să-și facă marele retur pe rețelele de socializare.

Dar nu va fi vorba de o revenire pe Twitter sau pe Facebook. Fostul președinte va avea propria sa rețea de socializare, a informat un consilier al lui Trump.

„Cred că îl vom vedea pe președintele Trump revenind pe rețelele sociale probabil în două sau trei luni, cu propria sa platformă”, a declarat consilierul Jason Miller la televiziunea Fox News.

El nu a dorit să ofere mai multe detalii cu privire la contururile acestei „platforme”, referindu-se doar la numeroase întâlniri la Mar-a-Lago, reședința miliardarului republican din Florida.

„Milioane și milioane de dolari, zeci de milioane de abonați”

„Nu doar o companie l-a abordat pe  președinte, există multe companii” și „această nouă platformă va fi ceva mare, toată lumea o dorește, va aduce milioane și milioane, zeci de milioane de abonați”, a adăugat Miller, scrie Le Point.

Twitter, care a fost, în campanie și în perioada mandatului lui Trump, principalul instrument de comunicare al miliardarului din New York, a șters contul @realDonaldTrump și ci 88 de milioane de abonați ai acestuia după atacul susținătorilor săi, la 6 ianuarie, asupra clădirii Capitoliului din Washington.

Fostul președinte, care a părăsit Casa Albă, la 20 ianuarie, după ce a fost învins de democratul Joe Biden la alegerile prezidențiale din noiembrie, a fost, de asemenea, interzis temporar sau definitiv de majoritatea celorlalte rețele sociale majore sau platforme de internet, precum Facebook, Instagram, YouTube și Snapchat.

De atunci, cel ale cărui mesaje intempestive au zguduit viața politică americană în ultimii ani, este mult mai puțin audibil, chiar dacă rămâne foarte influent în cadrul Partidului Republican și nu exclude să candideze la alegerile prezidențiale din 2024.

 

author avatar
Tudor Borcea