AcasăȘTIRI EXTERNEDonald Trump deținea documente secrete despre armele nucleare ale unei alte țări....

Donald Trump deținea documente secrete despre armele nucleare ale unei alte țări. Ce au descoperit procurorii în casa fostului președinte american

donald trumpDonald Trump deținea documente secrete despre armele nucleare ale unei alte țări. Ce au descoperit procurorii în casa fostului președinte american

Printre documentele confiscate de FBI din reşedinţa lui Donald Trump din Florida, la începutul lunii august, s-au aflat și informații despre armele nucleare ale unei țări străine, potrivit Washington Post.

Publicația americană notează că un document descriind forţele militare ale unei ţări străine, inclusiv capacităţile sale nucleare, a fost găsit printre numeroasele documente clasificate recuperate de poliţia federală în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul fostului preşedinte american.

Donald Trump a furat documente legate de arme nucleare

Jurnaliștii americani nu oferă detalii suplimentare şi indică faptul că sursele sale nu au dezvăluit despre ce ţară este vorba.

Vă amintim că în urmă cu o lună, FBI-ul a descins la Mar-a-Lago, reşedinţa lui Donald Trump din Florida, şi a confiscat cutii cu documente confidenţiale pe care acesta nu le-a returnat după ce a părăsit Casa Albă, în ciuda multiplelor solicitări.

Printre documentele confiscate s-ar număra și 18 documente clasificate „top secret”. Donald Trump a predat Arhivei Naționale 15 cutii de documente în urma primei solicitări a acesteia, în mai 2021. Acestea conțineau inclusiv documente marcate „strict secret”.

Departamentul de Justiţie a dezvăluit vineri că îl investighează pe Trump pentru sustragerea unor documente de la Casa Albă deoarece crede că acesta deţinea ilegal documente, inclusiv unele ce implică colectare de informaţii şi sursele umane clandestine, printre cele mai mai bine păstrare secrete în SUA.

author avatar
Andreea Vlad