Tăcut și vizibil îngrijorat, așa a apărut Donald Trump la primul său eveniment public după eșecul de la alegerile prezidențiale de săptămâna trecută.
Miercuri, președintele american a participat la o ceremonie de Ziua Veteranilor la Cimitirul Naţional Arlington, în ciuda vremii nefavorabile. Liderul de la Casa Albă a venit la ceremonie împreună cu prima-doamnă, Melania Trump, și cu vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence.
Pe Twitter, a continuat însă să susțină că alegerile au fost înecate într-un „munte de minciuni și necinste”, din nou fără a furniza vreo dovadă.
Donald Trump nu a aruncat nicio privire către presă și nici nu a făcut vreun comentariu.
Donald Trump înaintează o nouă plângere în instanță
Echipa de campanie a președintelui american Donald Trump a înaintat o nouă plângere în justiție, de data aceasta în statul Michigan, contestând rezultatul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, câștigate de democratul Joe Biden.
Contestație, anunțată pe 11 noiembrie, este cea mai recentă dintr-o serie de cereri judiciare formulate de campania lui Trump, cu scopul de a bloca victoria lui Biden în urma votului din 3 noiembrie.
Joe Biden a fost declarat câștigător de către organizațiile media americane pe 7 noiembrie, după ce numărătoarea votului în statul Pennsylvania o diferență importantă în fața lui Donald Trump. Câștigarea Pennsylvania a însemnat că Biden va obține destui electori pentru a câștiga președinția SUA.
De atunci, totalul voturilor la nivel național ale lui Biden a crescut la aproximativ 5 milioane, iar Joe Biden a începit să lucreze la completarea echipei sale de tranziție înainte de inaugurarea din 20 ianuarie.
Între timp, Trump a încercat să submineze integritatea votului, cu acuzații nefondate de fraudă în mai multe state.