AcasăȘTIRI EXTERNEDoi manageri de top părăsesc Tesla fără explicații

Doi manageri de top părăsesc Tesla fără explicații

Doi manageri de top părăsesc Tesla fără explicații

Tesla a pierdut doi dintre principalii săi manageri de programe, după ce Emmanuel Lamacchia, coordonatorul global al proiectului Model Y, şi Siddhant Awasthi, liderul echipei Cybertruck, au anunţat duminică că părăsesc compania, relatează Reuters.

Lamacchia, care s-a alăturat Tesla în 2018, a fost responsabil în ultimii patru ani de producţia şi extinderea internaţională a Model Y, cel mai bine vândut automobil electric din lume.

Tesla a pierdut doi dintre principalii săi manageri de programe

Anunţul plecării sale a venit la doar câteva ore după ce Awasthi, coordonatorul programului Cybertruck, a confirmat că părăseşte compania după opt ani. Awasthi, care şi-a început cariera la Tesla ca intern, a avut un rol esenţial în producţia şi lansarea pick-up-ului din oţel inoxidabil şi preluase recent şi coordonarea programului Model 3.

Daniel Baluta

Plecarile celor doi vin într-un moment de restructurare strategică pentru Tesla, care îşi redirecţionează resursele spre proiecte de vehicule autonome şi tehnologii bazate pe inteligenţă artificială.

În ultimul an, compania a pierdut mai mulţi directori din linia de management al produselor, printre care Daniel Ho, creditat cu lansarea Modelului 3, şi David Zhang, responsabil pentru modelele S şi X.

Pachet salarial de 1.000 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

Acționarii Tesla au aprobat săptămâna trecută un pachet salarial colosal pentru CEO-ul Elon Musk. Acest „pachet salarial” nu include efectiv un salariu fix, ci acţiuni în funcţie de performanţele economice obţinute de Tesla. Practic, pentru a ajunge la trilionul de dolari cerut, Elon Musk trebuie ca în următorii zece ani să crească valoarea de piaţă a companiei de până la 6 ori (la minim 8.500 miliarde de dolari) şi profitabilitatea anuală de până la 24 de ori (la minim 400 de miliarde de dolari).

Pentru a face acest lucru, Elon Musk a confirmat că Tesla se va concentra în viitor pe dezvoltarea inteligenţei artificiale, pe creşterea veniturilor din abonamente pentru conducerea autonomă a maşinilor electrice şi pe comercializarea de roboţi Optimus.

[aioseo_eeat_author_bio]
31 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img