AcasăȘTIRI EXTERNEDivorțul anului 2022, Europa - America

Divorțul anului 2022, Europa – America

Cel mai dificil obstacol în relațiile SUA-UE se poate dovedi a fi deteriorarea democrației americane. 20 ianuarie marchează sfârșitul primului an al președinției lui Joe Biden, o administrație care a promis să respecte și să reconstruiască alianța transatlantică după ani de neglijare și dispreț venite pe linia domniei lui Donald Trump. La preluarea puterii, în 2021, Biden declara că „America s-a întors”. Dar, oare, chiar s-a întors? Experiența ultimelor 12 luni mai degrabă îi neliniștește pe europeni, în special pe aceia care sunt parteneri NATO.

Pentru a înțelege mai bine așteptările, dar și ezitările legate de cel de-al doilea an al Administrației Biden, 50 de experți europeni și americani au analizat ce urmează în 2022. Și se pare că lucrurile încă nu sunt în regulă în relația transatlantică.

De la așteptări la dezamăgiri

În general, au fost câteva realizări semnificative în primul an de mandat al democratului Biden, de la soluționarea litigiilor comerciale bilaterale și până la coordonarea relațiilor cu China sau lansarea cooperării tehnologice între SUA și UE.

Dar, „au existat așteptări înalte, în special în rândul europenilor, care s-au așteptat ca americanii să facă din Europa o prioritate a politicii lor externe”, insistă un analist de la un think tank din Washington. „A existat, într-adevăr, acel sentiment că vom vedea o nouă zi, un nou început în parteneriatul SUA-UE”.

Din păcate, nici vorbă de așa ceva, ba putem spune dimpotrivă.

AUKUS și provocările Kremlinului

2021 a fost, în același timp, un an marcat de puternice fricțiuni, vezi retragerea trupelor SUA din Afganistan, țeapa dată Franței în afacerea submarinelor nucleare destinate Australiei și mai cu seamă provocările reprezentate de Rusia și China.

„Toate acestea au alimentat o concluzie în Europa conform căreia relația cu SUA nu se va întoarce niciodată în 2016”, este convins un fost ambasador american la NATO. Indiferent dacă Donald Trump se întoarce sau nu la putere la Casa Albă, relația UE-SUA nu va mai fi niciodată aceeași, iată concluzia trasă de europeni după primul an de Administrație Biden. „Trebuie să știți că nu aveți alți prieteni decât Europa”, a avertizat un expert polonez în politică externă într-un discurs ținut la Bruxelles.

Când vine vorba de confruntarea care se prefigurează, Rusia – Ucraina, europenii se tem că SUA vor face o înțelegere cu Moscova peste capul lor, ceea ce le va afecta viitorul. Cine nu crede că așa ceva e posibil, să își amintească de AUKUS (pactul între Australia, Marea Britanie și SUA) și cum Parisul a fost păcălit de Washington.

„Decuplarea” transatlantică, alertă la Washington

Pe cale de consecință, afirmă un psiholog german, „anxietatea și scepticismul aduse de pivotarea Casei Albe către piața și situația din Asia sunt predominante peste tot în Europa. Teama este că asta va duce la decuplarea transatlantică a UE”.

Într-adevăr, pe măsură ce atenția Washingtonului se îndreaptă progresiv spre Asia, crește tot mai mult sentimentul de abandon sau trădare al europenilor. Primul test pentru Biden ar putea fi Taiwan, care recent a deschis un birou reprezentativ în capitala lituaniană Vilnius. Beijingul a impus sancțiuni economice națiunii baltice și a amenințat că va refuza multinaționalelor care exportă din Lituania accesul pe piața Chinei, drept represalii. Dacă Washingtonul stă cu mâinile în sân, în timp ce Beijingul constrânge corporațiile (cele mai multe dintre ele, europene), atunci cooperarea transatlantică ar mai exista doar pe hârtie. Și situația din Ucraina se dovedește a fi un test de solidaritate în relația America-UE.

Alegeri pentru Congresul SUA în 2022

Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență electorală din Stockholm a anunțat că în SUA „democrația este în regres”. Mai mult, în prezent doar 18% dintre europeni mai consideră că democrația americană este un bun exemplu de urmat. „America este omul bolnav, dar, culmea, încă acționează ca și cum ar fi liderul lumii”, a reacționat un politician german social-democrat, membru al Parlamentului European.

Viitoarele alegeri pentru Congresul SUA din 2022 și cifrele din sondaje îl îngrijorează pe Joe Biden. Tot mai multe voci insistă că republicanii vor recâștiga Camera Reprezentanților și Senatul în 2022, iar Casa Albă în 2024. Iar în fața unui asemenea scenariu, se mai pune doar întrebarea dacă va mai avea Biden vreun capital politic pe care să-l cheltuiască pentru lucruri care să conteze pentru Europa.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.279 afisari

2 COMENTARII

  1. De la moartea lui kenedy incoace america se tot degradeaza ea este inventatoarea conduceriii prin ong uri in detrimentul oamenilor niste adunaturi ideoligice cu soross in frunte si care a distrus statul si societatea !!!

  2. A spus-o bine neamțul ca America este omul bolnav care crede ca mai conduce lumea. Vax, nu-i lasă chinezii sa cada ca încă nu i-a supt destul, asa cum și US a supt lumea în ultimii 50 de ani. De ala după apariția EUR ca alternativa a $, Europa a fost considerata de US cel mai mare dușman al sau și i-a dat mereu la gioale. Acum nemții își freacă mâinile de bucurie și abia așteaptă să-i vadă pe yankei plecați acasă. Iar tarile obediente US, precum Romanica noastră, au rupt-o in fericire când peste Europa va trona înțelegerea germano-rusa. Asta ne va fi soarta dacă am tolerat ca niște prosti și hoți sa ne conducă.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger