AcasăȘTIRI EXTERNEDiplomații kalașnikoavelor. Talibanii vor să vorbească la ONU în numele Afganistanului

Diplomații kalașnikoavelor. Talibanii vor să vorbească la ONU în numele Afganistanului

Diplomații kalașnikoavelor. Talibanii vor să vorbească la ONU în numele Afganistanului

ONU nu a decis încă cine va reprezenta Afganistanul la reuniunea care s-a deschis marți, 21 aseptembrie, ambasadorul fostului guvern destituit cerând și el să ia cuvântul.

În căutarea de recunoaștere internațională, talibanii încearcă o nouă abordare. Ministrul de Externe al guvernului numit de cei care au preluat puterea, în urmă cu o lună, la Kabul, Amir Khan Muttaqi, a cerut, într-o scrisoare, să ia cuvântul în fața Adunării Generale anuale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în numele Afganistanului, potrivit lui Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al organizației mondiale.

Scrisoare de la Emiratul Islamic al Afganistanului

Națiunile Unite nu au decis încă cine va reprezenta această țară la reuniunea care s-a deschis de marți timp de o săptămână, ambasadorul fostului guvern destituit dorind și el să vorbească la tribună, a adăugat purtătorul de cuvânt. Cele două cereri concurente sunt în mâinile „comisiei de acreditare” , a adăugat el, fără a preciza dacă aceasta se va întruni înainte de luni, ultima zi a săptămânii de intervenții a liderilor țărilor planetei la prestigioasa tribună din New York.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a primit prima dată, la 15 septembrie, o scrisoare de la actuala reprezentanță permanentă a Afganistanului, semnată de ambasadorul său Ghulam Isaczai. Acesta din urmă apare acolo ca „șef al delegației” pentru Adunarea Generală, a raportat Dujarric.

Apoi, la 20 septembrie, Antonio Guterres „a primit o scrisoare cu antetul Ministerului afacerilor Externe al Emiratului Islamic al Afganistanului” , semnată de șeful diplomației desemnat de talibani după ce au ajuns la putere, la mijlocul lunii august, scrie Le Monde.

Pușcașii vor și ei la cea mai înaltă tribună

În această scrisoare, Amir Khan Muttaqi „cere să participe” la marea reuniune anuală diplomatică mondială, a adăugat purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite. Oficialul Taliban nu a precizat dacă intenționează să vorbească în persoană la New York sau printr-un videoclip înregistrat, practică permisă anul acesta datorită Covid-19.

În scrisoarea sa, Amir Khan Muttaqi amintește că fostul lider Ashraf Ghani a fost „răsturnat” și că țările din întreaga lume „nu-l mai recunosc ca președinte” al Afganistanului. Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor de la Doha – capitala emiratului Qatar – este, de asemenea, numit ambasador afgan la Națiunile Unite.

Un guvern nerecunoscut de majoritatea țărilor

Majoritatea guvernelor încă nu au recunoscut guvernul numit de talibani, cerând anterior ca acesta să îndeplinească mai multe condiții, inclusiv respectarea drepturilor femeilor și angajamentul de a-i lăsa pe cei care doresc să părăsească Afganistanul.

Atunci când două cereri rivale de reprezentare diplomatică pentru o singură țară au fost prezentate în trecut ONU, membrii comisiei însărcinați să decidă – este în prezent compusă din Rusia, China, SUA, Suedia, Africa de Sud, Sierra Leone, Chile, Bhutan și Bahamas – au refuzat adesea să decidă pe fond, trimitând problema înapoi Adunării Generale pentru o decizie în timpul unui vot.

author avatar
Tudor Borcea
266 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger