Azi-noapte, a avut loc prima dezbatere prezidențială dintre democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump.
La începutul confruntării, vicepreşedinta SUA s-a îndreptat către fostul preşedinte cu mâna întinsă şi s-a recomandat: „Kamala Harris”. Trump a dat mâna cu ea, ceea ce nu făcuse la dezbaterea cu Joe Biden.
Prima întrebare a lui Harris către Trump
Prima întrebare, pentru Kamala Harris, a fost: „Credeţi că situaţia americanilor este mai bună decât acum patru ani?”.
„Am fost crescută ca un copil din clasa de mijloc şi sunt de fapt singura persoană de pe această scenă care are un plan care vizează ridicarea clasei de mijloc şi a oamenilor muncii din America.
Cred în ambiţia, aspiraţiile şi visele poporului american şi de aceea îmi imaginez şi am de fapt un plan pentru a construi ceea ce eu numesc o economie a oportunităţilor”, a răspuns Harris.
Trump, acuze privind tentativa de asasinat
Donald Trump a declarat că Harris şi alţi democraţi care l-au numit o „ameninţare la adresa democraţiei” au declanşat atacul.
„Am primit probabil un glonţ în cap din cauza lucrurilor pe care le spun despre mine. Ei vorbesc despre democraţie, că eu sunt o ameninţare la adresa democraţiei.
Ei sunt ameninţarea la adresa democraţiei”, a spus Trump, înainte de a aduce în discuţie ancheta privind influenţa rusă care l-a chinuit în timpul primului său mandat.
Kamala Harris a pomenit de România
Kamala Harris, fără surprize, a apărat ferm sprijinul Washingtonului pentru Ucraina, apoi l-a atacat din nou pe Trump. Ea a amintit că s-a întâlnit cu Zelenski cu doar trei zile înainte de izbucnirea războiului (la Conferinţa de Securitate de la Munchen – n.r.), iar apoi a venit personal în România şi Polonia.
„În primul rând e important să-i reamintesc fostului președinte că nu se luptă cu Biden, se luptă cu mine. Eu m-am întâlnit cu Zelenski cu câteva zile înainte de invazie.
Apoi am fost în România și Polonia și am adus 50 de țări împreună să susțină Ucraina pentru lupta ei dreaptă de apărare. Grație ajutoarelor noastre, Ucraina rămâne o țară liberă și independentă.
Dacă Trump era președinte, Putin era la Kiev acum. Agenda lui Putin nu e doar despre Ucraina, de aceea aliații noștri europeni sunt atât de bucuroși că Trump nu e mai președinte. El nu înțelege de ce e NATO cea mai importantă alianță din lume. Putin te-ar mânca la prânz„, a zis Harris.
Trump spune că Israel va dispărea
Fostul preşedinte american a menţionat că Israel va „dispărea în 2 ani” dacă Harris ajunge la casa Albă.
„Israelul nu va mai exista în doi ani dacă Harris va fi aleasă. Știu că urăște Israelul și urăște și populația arabă pentru că tot locul ăla este aruncat în aer. Voi rezolva toate problemele astea repede”, a spus Trump.
Kamala Harris a replicat: „Toți dictatorii abia așteaptă să fie ales Donald Trump pentru că știu că îl pot manipula și folosi”.