AcasăȘTIRI EXTERNEDecizie radicală luată de Moscova. Vaccinarea în masă începe mai devreme. Rușii...

Decizie radicală luată de Moscova. Vaccinarea în masă începe mai devreme. Rușii vor fi injectați cu Sputnik V

vaccinDecizie radicală luată de Moscova. Vaccinarea în masă începe mai devreme. Rușii vor fi injectați cu Sputnik V

În Moscova, vaccinarea în masă împotriva Covid-19 va începe în următoarele două luni. Mai exact în decembrie-ianuarie, a anunțat primarul capitalei Rusiei, Serghei Sobianin.

Explozia de cazuri noi de Covid-19 din Rusia, peste 15.000 în doar 24 de ore, a determinat autoritățile de la Moscova să înceapă campania de vaccinare mai devreme.

„Vom începe vaccinarea în masă a populaţiei în decembrie-ianuarie”, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin într-un mesaj publicat pe site-ul său.

Vaccinul „Sputnik V” a provocat controverse în rândul membrilor comunităţii ştiinţifice internaţionale pe fondul afirmaţiilor că nu a fost suficient testat. Oficialii ruşi din domeniul sănătăţii au susţinut însă cu fermitate vaccinul.

Peste 1,4 milioane de infectări în Rusia

Rusia se situează pe locul al patrulea la nivel mondial prin prisma numărului de infectări cu noul coronavirus, cu peste 1,4 milioane de persoane infectate, la o populație de 145 milioane de locuitori, şi este, totodată, prima ţară care va introduce pe piaţă un vaccin împotriva COVID-19 spre a fi aprobat pentru utilizare de către publicul larg.

Sobianin a menţionat că în prezent circa 10.000 de persoane sunt spitalizate la Moscova cu COVID-19, dintre care aproximativ 1.000 sunt conectate la ventilatoare. „Este o cifră mare”, spune primarul moscovit. El a avertizat însă că o revenire la măsurile de carantină, care au devastat economia rusă la începutul acestui an, ar fi inacceptabilă şi imposibilă.

Moscova este orașul care a înregistrat cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din ţară, motiv pentru care va începe vaccinarea în masă a rezidenţilor săi împotriva maladiei COVID-19 în următoarele două luni.

Campaniile lansate la Moscova împotriva vaccinării împotriva coronavirusului pot fi atribuite în mare măsură schemelor concurenților care doresc să intre pe piață cu propriul lor vaccin, a declarat primarul Moscovei Serghei Sobianin într-un interviu acordat vineri agenției de presă TASS.

author avatar
Andreea Vlad
175 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger