De unde vine furia Rusiei împotriva NATO

Furia lui Vladimir Putin față de vest și față de expansiunea NATO către est se bazează, aparent, pe o prevedere a tratatului veche de zeci de ani, pe care președintele Rusiei o vede sub amenințare: „indivizibilitatea securității”.

Conceptul afirmă în linii mari că securitatea oricărui stat este inseparabilă de celelalte din regiunea sa. Convingerea declarată a lui Putin că strategia NATO pune în pericol acest principiu se află în centrul justificării Moscovei pentru desfășurarea sa militară la granițele Ucrainei, unde a comasat peste 100.000 de soldați.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a repetat plângerea săptămâna trecută: „Rusia este serios îngrijorată de creșterea tensiunilor politico-militare în imediata vecinătate a granițelor sale de vest. Au existat diferențe în înțelegerea principiului securității egale și indivizibile, care este fundamental pentru întreaga arhitectură europeană de securitate”.

Dar comentariile Moscovei sunt doar o modalitate de a câștiga timp pentru a-și pregăti strategia militară.

Creat pentru prima dată în timpul războiului rece, termenul „indivizibilitate a securității în Europa” a fost inclus în Actul final de la Helsinki din 1975, care a stabilit regulile de bază pentru interacțiunea dintre două blocuri antagoniste, alianța vestică a NATO și pactul de la Varșovia alcătuit din Uniunea Sovietică și unele dintre statele sale satelite.

Dar dizolvarea URSS a schimbat lucrurile, foștii sateliți sovietici simțindu-se liberi să-și aleagă propriile aranjamente de securitate.

Carta de la Paris pentru o nouă Europă(1990)  a afirmat că „securitatea este indivizibilă și securitatea fiecărui stat participant este inseparabil legată de cea a tuturor celorlalte”, notează Financial Times. Actul privind securitatea dintre NATO și Federația Rusă, semnat în 1997, prevedea că alianța nu va instala, „în mediul de securitate actual și previzibil”, baze permanente în noile state membre.

În special,  în preambul se afirma   că NATO și Rusia „nu se consideră adversari unul pe altul”. Astăzi, există „o realitate total diferită”, a spus Samuel Charap, politolog la think-tank-ul Rand Corporation din Washington.

Chiar și sub președinția relativ pro-occidentală din 1991-1999 a lui Boris Elțîn, Rusia a definit “securitatea indivizibilă” ca implicarea sa în procesul decizional de securitatea a Europei, a adăugat Charap. Eltîn a înțeles că orice extindere a NATO care a afectat „interesele esențiale de securitate” ale Rusiei trebuie făcută cu acordul său, altfel va lua măsuri pentru a preveni realizarea unor astfel de planuri.

Urmașul său, Vladimir Putin, a căutat să creeze o sferă de influență, lansând un război împotriva Georgiei în 2008 și anexând Crimeea în 2014.

Între timp, NATO s-a extins, iar țările eliberate de sub dominația sovietică și-au exercitat dreptul suveran de a-și face propriile aranjamente de securitate. Moscova vrea să aibă drept de veto asupra acestor aranjamente, inclusiv interzicerea aderării „Ucrainei, precum și altor state” la NATO.

Între timp, ambiguitatea a ceea ce înseamnă „indivizibilitatea securității” și pentru cine rămâne – și șansele relative de război sau pace sunt nerezolvate. Prelungirea conflictului  ruso-occidental din jurul Ucrainei va dezvălui de fapt că Vladimir Putin nu este interesat de un compromis, ci de reinstaurarea influenței Rusiei în Europa și înfrângerea vestului.