De ce gazul ieftin din SUA costă o avere în Europa

Politicienii europeni arată cu degetul spre vânzătorii de gaze din SUA, dar vina se află mai aproape de casă. UE este supusă unor presiuni imense pentru a limita prețul gazelor naturale importate, pentru a scădea costurile energiei, însă multe dintre companiile care fac avere vânzând gaze americane ieftine pe bătrânul continent, la prețuri amețitoare, sunt europene.

Gazul natural lichefiat (GNL) încărcat pe nave în porturile americane costă de aproape patru ori mai mult de cealaltă parte a Atlanticului, în mare parte din cauza perturbării pieței cauzate de pierderea aproape totală a livrărilor rusești în urma invaziei din Ucraina.

Babilonia UE privind plafonarea prețurilor

Comisia Europeană a fost supusă unor presiuni puternice pentru a schița un plan de plafonare a prețului gazelor, însă unele țări, în frunte cu Germania, se tem că o astfel de măsură ar putea determina transportatorii să trimită încărcăturile de gaze în altă parte.

Comisia este, de asemenea, reticentă, iar propunerea sa recent publicată  stabilește cerințe atât de exigente încât nu au fost îndeplinite nici măcar în timpul urgenței prețurilor din această vară. Miercuri, cele 27 țări ale UE nu s-au înțeles în privința propunerii executivului comunitar pentru plafonarea prețului viitor al gazelor la 275 de euro/MWh, un mecanism care ar fi activat dacă tarifele depășesc timp de două săptămâni acest preț și dacă apare o diferență de 58 de euro, timp de zece zile, în raport cu prețul mediu al GNL.

Europa, la mâna propriilor giganți energetici

Dar, potrivit celui mai mare exportator american de GNL, o mare parte din acest comerț se află în mâinile europenilor, scrie Politico. „90% din tot ceea ce producem este vândut unor terți, iar majoritatea clienților noștri sunt companii de utilități – Enel, Endesa, Naturgy, Centricas și Engie din întreaga lume”, a declarat Corey Grindal, vicepreședinte executiv pentru tranzacționare la nivel mondial la Cheniere Energy, enumerând numele marilor furnizori europeni de energie.

Cheniere, care în acest an și-a exportat 70% din GNL către Europa, își vinde gazul în baza unui sistem de prețuri fixe, bazat pe prețul de referință american, denumit Henry Hub, care este în prezent de aproximativ 6 dolari pe milion de unități termice britanice.

În medie, prețul pentru toate contractele Cheniere este de 115% din Henry Hub plus 3 dolari, a precizat Grindal. Aceasta se ridică la aproximativ 33 de euro pe megawatt-oră. Pentru comparație, tariful de referință actual al UE, denumit TTF, este de 119 euro pe MWh.

Este o marjă mare de profit pentru oricine revinde aceste încărcături de GNL pe piața angro din Europa, profitând de temerile că s-ar putea să nu existe suficient gaz pentru a rezista la iarnă.

În ciuda temerilor că orice plafon al UE va trimite gazul către ofertanții mai mari din Asia și va duce la penurii la nivelul întregului bloc, Grindal a răspuns cu un „nu” răspicat atunci când a fost întrebat dacă un plafon ar avea vreun impact asupra modului în care Cheniere face afaceri cu companiile europene. „Bilanțul nostru este susținut de aceste contracte pe termen lung”, a adăugat el. Traducere: Dacă cumpărătorii aleg să își tranzacționeze încărcăturile prețioase pentru profituri mai mari dincolo de Europa, după ce le primesc, este decizia lor.

TotalEnergies, bârna din ochiul lui Macron

Diferența dintre prețul gazelor din SUA și cel din UE nu a trecut neobservată de politicienii europeni, însă majoritatea acuzațiilor au fost îndreptate împotriva producătorilor americani, mai degrabă decât împotriva revânzătorilor mai aproape de casă.

„În contextul geopolitic actual, printre țările care susțin Ucraina se creează două categorii pe piața gazelor: cei care plătesc scump și cei care vând la prețuri foarte mari”, a declarat recent președintele francez Emmanuel Macron în fața unui grup de jucători industriali. „Statele Unite sunt un producător de gaz ieftin pe care ni-l vând la un preț ridicat. Nu cred că este ceva prietenos”.

Critica lui Macron a ignorat faptul că cel mai mare deținător european de contracte pe termen lung cu gazele americane nu este nimeni altul decât gigantul TotalEnergies din Franța. La ultima teleconferință privind câștigurile companiei, luna trecută, directorul financiar al TotalEnergies, Jean-Pierre Sbraire, s-a lăudat cu faptul că accesul firmei la mai mult de 10 milioane de tone de GNL din SUA pe an „este un avantaj uriaș pentru traderii noștri, care pot face arbitraje între SUA și Europa”.

„Iar acum, având în vedere prețul GNL, fiecare încărcătură reprezintă ceva de genul 80 de milioane de dolari, chiar 100 de milioane de dolari. Așadar, atunci când suntem capabili să redirecționăm sau să arbitrăm între diferitele piețe, desigur, este o modalitate foarte eficientă de a maximiza valoarea care provine din această afacere”, a adăugat Sbaire. „Generarea unui flux de numerar de acest ordin de mărime marchează începutul unei noi ere pentru companie”.

Bătaie pe contractele cu SUA

De asemenea, compania spaniolă Naturgy – care are sub contract aproximativ 5 milioane de tone de GNL american pe an de la Cheniere – a câștigat de aproape cinci ori mai mult din tranzacționarea gazelor până acum în acest an, comparativ cu 2021, datorită „diferenței crescute dintre Henry Hub și TTF”, a scris aceasta în raportul său semestrial.

Contractele pe termen lung cu SUA nu au fost întotdeauna atât de profitabile. De fapt, din 2016 până cel puțin în 2018, cumpărătorii pierdeau în mare parte bani din contractele fixe, ceea ce i-a determinat pe unii să le vândă. În 2019, compania spaniolă Iberdrola, de exemplu, a cedat contractul său Cheniere pe 20 de ani către traderul asiatic Pavilion Energy, care beneficiază acum de vânzarea pe o piață globală cu prețuri ridicate.

În Marea Britanie, Centrica a încercat – și nu a reușit – să își vândă portofoliul de GNL în 2020, când restricțiile Covid-19 ordonate de guvern au dus prețurile în timp real la podea. Acesta includea un contract fix Cheniere pe 20 ani, stabilit să se desfășoare până în 2038.

Acum, când prețurile în timp real au crescut din nou, Centrica – care face parte din British Gas, deținută de Shell – culege roadele și achiziționează cu nerăbdare mai multe contracte pe termen lung, cel mai recent un acord pe 15 ani cu exportatorul american de GNL Delfin, care începe în 2026. „Acesta este un flux de profit foarte important pentru noi”, a declarat Chris O’Shea, directorul financiar al Centrica, investitorilor în cadrul unui apel de actualizare a tranzacțiilor de vineri.

„GNL din SUA este destination-free”

Spre deosebire de unii producători – de exemplu, din Orientul Mijlociu – care limitează destinația finală a GNL la consumatorii din Asia și împiedică vânzarea ulterioară a acestuia la un preț mai mare, gazul american își schimbă proprietarul în momentul în care este încărcat pe o navă și este livrat fără condiții.

Astfel, cumpărătorii sunt liberi să redirecționeze prețioasa încărcătură acolo unde este cel mai profitabil – uneori în detrimentul clienților lor din aval, dacă este mai ieftin să încalce acele angajamente de livrare internă preexistente. „Putem controla doar ceea ce putem controla”, a declarat Grindal. „GNL din SUA este destination-free”.

Dar, în ceea ce privește transportul la bordul navelor la prețurile prestabilite, „obiectivul nostru este să fim un furnizor de încredere, să ne respectăm obligațiile pe care le avem față de clienții noștri și ne angajăm să facem tot ce putem pentru a ajuta UE în această situație”, a precizat el.