AcasăȘTIRI EXTERNECUTREMUR TURCIA. Operațiunile de salvare, îngreunate de ger și întuneric: „Ei strigă...

CUTREMUR TURCIA. Operațiunile de salvare, îngreunate de ger și întuneric: „Ei strigă – dar nu îi putem salva”

turciaCUTREMUR TURCIA. Operațiunile de salvare, îngreunate de ger și întuneric: „Ei strigă – dar nu îi putem salva” / foto: Twitter @gitmehandemiyy_

Bilanțul cutremurului din Turcia a ajuns la aproape 5000 de morți. În același timp, aproape 1.500 de persoane au murit în total în Siria. Mii de persoane au rămas fără adăpost din cauza prăbuşirii a numeroase clădiri.

Mii de oameni se află probabil sub dărâmături și își așteptă salvatorii. Dar căutările au fost îngreunate de frig și întuneric.

Supraviețuitorii își așteaptă salvatorii în frig și întuneric

Temperaturile extrem de scăzute, zăpada și ploaia au împiedicat eforturile de căutare a supraviețuitorilor în timpul nopții în Turcia, în timp ce cei aflați sub dărâmături strigă după ajutor.

Vremea este capricioasă în Turcia. A plouat, apoi temperaturile au scăzut până la limita înghețului. Copiii sunt flămânzi, în picioare nu au încălțări și încearcă să se încălzească lângă foc, în timp ce părinții încearcă să-și păstreze cumpătul sub șocul tragediei.

Bărbat: „Casele noastre au fost avariate, nu putem intra. Nu am mâncat nimic, copiilor noștri le este tare foame. Dumnezeu să ne apere pe toți! Abia am scăpat din casă. Avem patru copii și am ieșit cu ei în ultimul moment. Cred că sunt mai mulți oameni prinși înăuntru. A fost un dezastru imens. Situația noastră este foarte proastă aici, nu avem apă, nici mâncare, suntem într-o stare jalnică.” Femeie: „Înghețam, ne udăm. Nu avem unde să mergem, unde să stăm. Doamne, nici măcar un pat nu avem!”

Un bărbat din Hatay, o provincie din sudul Turciei, a plâns în ploaie în timp ce a descris pentru Reuters așteptarea chinuitoare a salvatorilor. „Ei fac zgomote, dar nu vine nimeni”, a spus Deniz, frângându-și mâinile disperat. „Suntem devastați. Doamne… Ei strigă. Ei spun: „Salvează-ne”, dar nu îi putem salva”.

author avatar
Andreea Vlad
466 afisari

2 COMENTARII

  1. In Chile in 2015 a fost un cutremur de peste 8 gr.Dar au murit 13 oameni.De ce? Pentru ca s a construit cu cap.
    Turcia, la fel ca Romania, este total indisciplinata in constructii.
    Sa nu creada constructorii ca nu vor raspunde penal

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger