AcasăȘTIRI EXTERNECum „renunță” UE la țițeiul rusesc. Germania și Polonia au cerut deja...

Cum „renunță” UE la țițeiul rusesc. Germania și Polonia au cerut deja petrol gigantului Transneft

Cum „renunță” UE la țițeiul rusesc. Germania și Polonia au cerut deja petrol gigantului Transneft / Foto: Facebook

Compania Transneft din Rusia, care gestionează sistemul de conducte ce transportă țițeiul din această țară, a primit cereri de petrol pentru 2023 din partea Poloniei și Germaniei, a declarat șeful monopolului de stat al conductelor de petrol pentru postul de televiziune Rossiya-24.

 

Uniunea Europeană s-a angajat să nu mai cumpere petrol rusesc prin rutele maritime începând cu 5 decembrie, iar națiunile occidentale au impus, de asemenea, plafoane de preț pentru țițeiul rusesc, însă conducta Drujba rămâne scutită de sancțiuni.

Germania a depus deja o cerere

Comentariile Transneft sunt în contradicție cu sugestiile de luna trecută, potrivit cărora Polonia ar intenționa să renunțe la un acord de cumpărare a țițeiului rusesc.

Surse familiare cu discuțiile au declarat pentru Reuters că Polonia căuta sprijinul Germaniei pentru sancțiunile UE asupra secțiunii polono-germane a conductei Drujba, astfel încât Varșovia să poată renunța la un acord de cumpărare de petrol rusesc anul viitor fără a plăti penalități.

„Ei au anunțat că nu vor mai lua petrol din Rusia de la 1 ianuarie. Iar acum am primit solicitări din partea consumatorilor polonezi: dați-ne 3 milioane de tone anul viitor și 360.000 de tone pentru decembrie, iar Germania a depus deja o cerere pentru primul trimestru”, a declarat marți directorul Transneft, Nikolay Tokarev, citat de TASS.

Tokarev a mai spus că portul Novorossiisk de la Marea Neagră și-a extins capacitatea de export pentru petrolul cu conținut scăzut de sulf la 40 de milioane de tone pe an.

author avatar
Tudor Borcea