Cauta

Cum au decurs negocierile SUA-Rusia: „Moscova trebuie atacată cu toată forța!”

Negocierile pentru pace de la Geneva sunt văzute de mulți drept primul pas important în detensionarea situației de la granița ruso-ucraineană. Teama izbucnirii unui conflict armat sângeros, ce poate degenera într-o confruntare care să implice și forțele NATO, a fost înlăturată, cel puțin pentru moment, zic analiștii. Și, totuși, din culisele negocierilor SUA-Rusia aflăm că, de fapt, pericolul nu este nici pe departe îndepărtat, iar presiunea industriei militare pentru un război cu Armata Roșie crește de la o zi la alta.

Se fac pregătiri pentru WWIII? Nu știm asta, dar vedem că lucrurile merg într-o direcție total nepotrivită. Iar băgarea bățului prin gard a devenit distracția preferată a diplomaților, a politicienilor, în general a oamenilor care, cumva, sunt responsabili cu asigurarea păcii și a echilibrului în lume.

Leon Panetta ridică sabia asupra Kremlinului

Printre aceștia, și Leon Panetta. Fostul director al CIA și ex-șef de cabinet al Casei Albe a ajuns portavocea intereselor coloșilor din industria militară. Din omul care a condus spionajul american, având acces la cele mai sensibile informații, Panetta s-a metamorfozat și azi vorbește despre o ofensivă totală împotriva Rusiei.

Invitat la emisiunea „Lumea ta”, difuzată în State cu numai câteva ceasuri înainte ca negocierile de la Geneva să înceapă, Panetta a vorbit despre ce vor discuta cele două delegații. Iar mesajul său, spre surprinderea generală, a fost unul agresiv, de îndemn la luptă împotriva dușmanului, Rusia. Mai precis, fostul director al CIA a propus ca Statele Unite să riposteze împotriva „agresiunii rusești” prin utilizarea armelor cibernetice. „Cu toată forța”, au înțeles cei care i-au analizat vorbele.

Întrebat de moderatorul Neil Cavuto (Fox News) dacă Washingtonul ar mai putea întreprinde vreo acțiune împotriva Moscovei, având în vedere că Rusia este una dintre cele mai sancționate țări din lume, Leon Panetta a răspuns: „Cred că Statele Unite și aliații pot face pași destul de puternici împotriva Rusiei”. Și, rugat să detalieze, a explicat cum vede el „rezolvarea” problemei: „Vreau să spun că una dintre sancțiuni este de a le tăia rușilor accesul la sistemul bancar internațional”. Asta ar presupune excluderea din SWIFT, prin blocarea accesului băncilor rusești la codurile bancare SWIFT, folosite în tranzacțiile internaționale.

Iar Panetta nu s-a oprit aici: „Cred că America trebuie să meargă după infrastructura rușilor folosind atacurile cibernetice. După după rețeaua lor electrică, du-te după conductele lor, slăbește-le economia!”.

NATO trebuie să avanseze spre granițele ruse

„În plus, cred că este important să ne mișcăm repede, să avansăm spre Rusia cu forțe suplimentare NATO și să indicăm că vom lua o poziție puternică în ceea ce privește orice altă agresiune rusă. Și, în cele din urmă, să furnizăm arme Ucrainei. Deja le-am oferit rachete Javelin și mitraliere cu grenade, dar sper să le dăm și rachete antiaeriene. Toate acestea vor însemna pentru ruși că nu vor putea intra în Ucraina fără luptă”, a conchis Panetta.

Pentru a-și susține tirada, ex-șeful de cabinet al Casei Albe a adus drept argument jocul politic pe care-l face Vladimir Putin. În opinia lui Panetta, liderul de la Kremlin nu va îndrăzni niciodată să utilizeze armele nucleare împotriva Occidentului, doar le folosește ca pe un element de presiune.

„(…) Câțiva ani l-am urmărit pe Putin în acțiune. El crește presiunea. Își desfășoară forțele. Face cereri nerealiste cu privire la NATO și amenință cu acțiuni militare. Așa încearcă să intimideze și să obțină ce vrea. Și cred că este deosebit de important pentru Statele Unite și aliații noștri să negocieze cu el dintr-o poziție de forță, care presupune de a transmite foarte clar Rusiei că există un preț care va fi plătit dacă atacă (…) Putin testează. Îl testează pe președintele Biden. Testează Statele Unite. Ne testează aliații. Cred că, pentru o perioadă de timp, Putin a citit slăbiciune din partea SUA. A intrat în Crimeea. A intrat în Siria. A plecat în Libia. A efectuat atacuri cibernetice împotriva Americii și nu a plătit un preț”.

Ultimele stiri

  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Exit mobile version