Cum au decretat fondatorii URSS sexul la liber. „Dezinhibarea este o datorie comunistă”

Nu puțini știu că, în anii 1920, bolșevicii au încercat să desființeze instituția căsătoriei în favoarea „amorului liber” și a sexualității dezinhibate. Generând probleme sociale în cascadă pe care această decizie le-a provocat în URSS.

La câteva săptămâni după Revoluția din Octombrie, bolșevicii au publicat primele decrete sovietice care introduceau căsătoria laică și dreptul la divorț. Aceste măsuri aveau drept scop inițial „desacralizarea” căsătoriei tradiționale și religioase, considerate un vestigiu „burghez” al lumii vechi, care trebuia dărâmată cu orice preț.

Un nou cod al familiei sovietice

La mai puțin de un an mai târziu, la 16 septembrie 1918, bolșevicii au publicat primul cod al familiei sovietice, scris cu participarea celebrei activiste comunist-feministe Alexandra Kollontai.

Această femeie influentă a teoretizat o abordare marxistă a iubirii, articulând două noțiuni unite în conceptul de „dragoste-camaraderie”.

Pentru ea, căsătoria și fidelitatea trebuiau să dispară, înlocuite cu relații libere, fără alte angajamente decât respectul reciproc, unde partenerii – bărbat și femeie – să fie egali.

Noul cod al familiei a urmat această linie și, în plus, a delegalizat căsătoria religioasă. Doar căsătoria laică era recunoscută prin lege. Codul atribuia copiilor naturali (biologici, dar concepuţi în afara căsătoriei) aceleaşi drepturi ca şi copiilor legitimi (biologici şi concepuţi în cadrul căsătorie).

În același timp, legile referitoare la divorț au fost simplificate, făcând procedura aproape automată în cazul unei cereri la tribunal. În 1926, divorțul a fost facilitat și mai ușor de o nouă versiune a codului familiei, putând fi confirmat primtr-o simplă scrisoare.

În anii 1920 și începutul anilor 1930, această liberalizare a moravurilor sexuale s-a răspândit în cadrul societății sovietice a marilor metropole, ghidată de legi, decrete și declarații politice  asupra „relelor familiei tradiționale”, acest „nod al țesutului social în care trăiesc toate tradițiile strâmbe, stagnante, ale trecutului, tot nămolul, mucegaiul și noroiul vieții vechi”, potrivit politicianului Dmitri Ivanovici Kursky.

O sexualitate „dezinhibată”, tovarăși

Dar din idealurile utopice (și destul de complexe) de egalitate între bărbați și femei apărate inițial de Alexandra Kollontai, comuniștii și oamenii de la oraș au tras, în general, concluzii destul de elastice. Cea care se potrivește cel mai bine individului mediu fiind adică tocmai o sexualitate dezinhibată și o renunțare la fidelitate, cu problemele asociate acesteia.

De exemplu, Pravda, principalul ziar de propagandă sovietică, scria, la 9 ianuarie 1927: „În ultimii ani, chestiunile sexuale au devenit subiectul preferat de „conversație” în rândul tinerilor urbani. Tinerii noștri sunt profund convinși că lipsa de reținere în relațiile sexuale, ca și în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi (…) este o adevărată datorie comunistă”(…) „A afirma că dragostea nu este o copie exactă a instinctului animal înseamnă a trăda materialismul”.

Clasa muncitoare se suie în pat

„Amorul liber” s-a răspândit în marile orașe, sondajele efectuate în cercurile studențești și muncitorești sunt fără echivoc pe acest subiect: dintre cei 1.600 de muncitori moscoviți chestionați de echipa profesorului Gelman în 1923, 86% au spus că au avut relații sexuale efemere cu parteneri diferiți, în lunile premergătoare sondajului, iar 63% dintre bărbații căsătoriți au avut relații extraconjugale.

În orașul Șuia, 62% dintre tinerii muncitori au declarat că au avut relații cu tinere ale căror nume sau adresă nu le cunoșteau.

În Omsk, 74% dintre respondenți au susținut că au avut recent relații sexuale în stare de ebrietate parțială sau totală. Această sexualitate debordantă a fost posibilă în special printr-un decret adoptat în noiembrie 1920, care a făcut avortul chimic accesibil și gratuit la cererea femeilor.

Consecințe sociale dramatice

Acest liberalism a fost urmat de consecinte: scăderea drastică a natalității (scădere cu aproximativ o treime în medie față de perioada pre-revoluționară) și o explozie a numărului de avorturi. În 1934, spre exemplu, Moscova a numărat 155.000 de avorturi la 57.000 de nașteri, scrie Slate.

Cealaltă mare problemă au fost divorțurile – mai ales cele care au lăsat în urmă o mamă singură cu copii în întreținere.

În 1926, durata medie a căsătoriei era de opt luni la Moscova (cu variații locale; în cartierul muncitoresc Narva, care deținea recordul, se divorța în medie după patru luni). În plus, 70% dintre divorțuri erau solicitate unilateral de bărbați, motivul principal invocat fiind… sarcina soției.

Divorțurile, al căror număr a crescut vertiginos, provoacă apoi mai multe probleme. Primul factor care enervează autoritățile sovietice este că „tații fugari” aveau tendința de a se muta brusc din zona în care au locuit înainte de divorț, ceea ce i-a determinat adesea să renunțe brusc la locul de muncă. Cu consecințe perturbatoare asupra producției din fabrici, într-o economie care avea nevoie disperată de stabilitate.

Mai rău, confuzia legislativă pusă în aplicare de bolșevici a statutului de căsătorit (și fidelitatea pe care a presupus-o inițial) înseamnă că, în virtutea legii sovietice, soțul sau amantul nu mai este este presupusul tată al copilului partenerului său.

Și, dacă cuplul este liber și femeia nu ar trebui să fie fidelă soțului ei, de ce acesta din urmă ar fi considerat automat că a conceput copiii partenei sale?

Această breșă face ca negarea paternității devină larg răspândită, iar instanțele au hotărât hotărăsc în favoarea bărbaților care pretind că nu sunt tații propriilor copii, eliberându-i de orice obligație de a plăti pensie alimentară și lăsându-și astfel soțiile singure și adedsea fără sprijin.

Recursul la prostituție

Situația deosebit de precară a acestor tinere mame a dus la o reștere rapidă a prostituției. Cu un efect pervers: explozia „ofertei” scade prețurile și stimulează cererea, care, la rândul ei, scade din nou implicarea bărbaților în cupluri, bărbații având acces ușor la sex, la prețuri accesibile prin intermediul prostituatelor.

Sondajele privind calitatea vieții muncitorilor din 1926 arată astfel că între 30 și 50% dintre muncitorii calificați care câștigă mai mult de 110 ruble pe lună „își oferă din când în când o prostituată”. Alte sondaje efectuate de stat indică faptul că peste 60% dintre prostituatele moscovite sunt formate din „tinere cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, abandonate de soți, fără resurse sau muncă”, și că prostituția este în creștere în rândul adolescentelor din orfelinatele din Moscova.

Lenin ia poziție

Strigăte de alarmă s-au auzit destul de devreme în anii 1920, iar în rândul bolșevicilor s-a format treptat un grup „conservator” care s-a opus acestei schimbări radicale a moravurilor (deși au trecut ani de zile până să fie luate acțiuni concrete).

Lenin însuși, în interviurile sale cu Clara Zetkin, critică „teoria conform căreia, în societatea comunistă, satisfacerea dorințelor sexuale și romantice ale cuiva ar fi ceva atât de simplu și lipsit de importanță ca și cum ai bea un pahar cu apă”, o idee destul de răspândită la vremea respectivă și din nou care decurge din denaturarea anumitor remarci ale Alexandrei Kollontai.

Lenin îi invită astfel pe tineri să-și consume excesul de energie în practicarea sportului, în activități intelectuale sau politice mai degrabă decât în ​​sex.

S-a implicat și Ministerul Sănătății, iar de la sfârșitul anilor 1920 a publicat broșuri care evidențiază pericolele unei vieți sexuale instabile, mai ales în ceea ce privesc bolile cu transmitere sexuală (insistând în special pe sifilis).

„Amorul liber” devine „armă burgheză”

Mai mult, într-un număr special al revistei dedicate, în 1929 recruților din Armata Roșie, „tulburarea sexuală” este prezentată ca „nepatriotică”. Se citește, în special, că „absența reținerii în materie sexuală, frecventarea prostituatelor conduc la scăderea capacității combatante a soldatului”.

În 1935, Pravda a declarat brusc că „amorul liber” este o armă burgheză menită să distrugă socialismul: „În lupta sa disperată împotriva socialismului, burghezia a încercat să introducă în mase ideea perfidă că familia trebuie lichidată și căsătoria desființată (…) A eșuat lamentabil”.

„Familia sovietică” este brusc exaltată, fără ca nimeni să știe cu adevărat în ce se deosebește de familia tradițională.

Lovitura finală pentru această „ revoluție morală” a venit în cele din urmă de la însuși Stalin. Conștient de riscul unui conflict mondial iminent și de necesitatea unei bune demografii, el a criticat dur avortul la 27 aprilie 1936: „Avem nevoie de bărbați. Avortul, care distruge viața, este inadmisibil la noi în țară. Dăruirea vieții nu este o treabă privată, este o chestiune de mare importanță, care privește întreaga societate”, cerând un cadru familial solid pentru bună educație a „viitorilor muncitori”.

Avortul este interzis în URSS în același an (cu excepția cazurilor patologice), iar legile referitoare la divorț sunt puternic înăsprite. Căsătoria religioasă a fost reabilitată treptat în URSS în timpul celui de-a doilea Război Mondial, în scopuri patriotice – pentru a ridica moralul oamenilor și al soldaților.