Cultura secretului. În Israel, cenzura continuă să apese pe gâtul jurnaliștilor

Mass-media din Israel se confruntă cu cenzură anacronică. În era internetului, aparatul de cenzură israelian, bine rodat, ar putea părea anacronic. Dar într-o societate militarizată, cultura secretului rămâne foarte vie.

Weekendul trecut, sute de israelieni, majoritatea militari, s-au adunat pe plaje. Nu pentru a profita de soarele blând din februarie ci pentru a pune umărul la curățarea litoralului în urma unei catastrofale scurgeri de gudron de pe o navă rămasă, deocamdată, necunoscută. Potrivit specialiștilor, este cel mai mare dezastru ecologic cu care s-a confruntat Israelul în ultimele decenii.

În ciuda scandalului, mass-media locală a fost îndemnată să nu spună nimic, cel puțin inițial. Informațiile au făcut obiectul unei „interdicții de publicare”, o ordonanță emisă de un judecător la cererea agenției guvernamentale pentru mediu, pe motivul păstrării secretului anchetei. Care ar putea implica o țară terță.

Interdicția a venit la doar câteva zile după ce s-a impus un alt ordin de cenzură, de data aceasta militară. Israelul și Siria au negociat, prin intermediul Moscovei, eliberarea unei israeliene „pierdută” peste graniță.

Reportajele, cu „aprobarea cenzurii militare”

Acestea sunt numai două exemple ale cenzurii impuse de autorități jurnaliștilor israelieni.

În mod curios, Israelul, căruia îi place să laude vitalitatea reală a democrației sale, s-a acomodat cu această cenzură regulată. Atât de mult încât jurnaliștii își prezintă relatările evenimentelor din teritoriile palestiniene folosind formula „acest reportaj a fost aprobat de cenzura militară”.

Jurnaliștii acceptă această situație, ținând cont de particularitatea statului Israel, o țară cu mulți dușmani și rutinată în conflicte. „Jurnaliștii vor să evite acuzația de a furniza informații inamicilor”, explică Oren Persico, reporter la site-ul de observație media HaAyin HaShivit.

O societate permament în alertă și cu mâna pe arme

Cultura israeliană este una a războiului permanent”, spune Persico. Este adevărat că de la crearea sa, în 1948, statul evreu a cunoscut nu mai puțin de cinci războaie cu vecinii săi.

Cenzura militară a fost mult timp văzută ca fiind un factor natural. „În 1988, Curtea Supremă a decis că este posibilă numai în cazurile de pericol strategic imediat”, a spus Oren Persico.

Cum „pericolele strategice” la adresa Israelului nu lipsesc, dintr-o dată, guvernul sau agențiile publice au preluat controlul. „Am văzut o creștere a cererilor de interdicții de publicare, care s-au triplat în douăzeci de ani”, potrivit lui Persico.

Scurgeri anonime

Cu toate acestea, în epoca internetului, această cenzură pare anacronică, deoarece mulți israelieni se informează de pe site-uri străine, care nu sunt sub efectul cenzurii autorităților, scrie Ouest-France.

Dar politicienii s-au acomodat cu asta. De la începutul crizei Covid-19, deliberările Consiliului de Miniștri au fost clasificate drept secret de apărare, neaccesibile timp de treizeci de ani. Acest lucru nu împiedică însă  „scurgerile anonime” orchestrate de rivalii din coaliția de guvernământ.

Foto: Facebook