Deşi România a susţinut fără rezerve aderarea Suediei la NATO, două mari partide din Regatul suedez se opun includerii României în Schengen, potrivit presei suedeze. Astfel, Olanda, aflată în căutare de aliaţi pentru blocarea procesului, ar putea găsi sprjin în acest demers.
Guvernul minoritar suedez nu are sprijin în Parlamentul de la Stockholm și urmează să înregistreze prima înfrângere în Legislativ. Atât social-democrații, cât și democrații suedezi se opun propunerii de extindere a spațiului Schengen.
Ce motive au invocat suedezii
La reuniunea de joi a Comisiei pentru justiție, Guvernul condus din 18 octombrie de Ulf Kristersson a prezentat o propunere prin care Suedia sprijină cooperarea Schengen consolidată. Conform propunerii, Suedia ar trebui să spună da admiterii României, Bulgariei și Croației în cadrul cooperării.
”Credem că, atunci când vine vorba de extinderea spațiului Schengen, trebuie să pornim de la nevoile noastre de a controla intrările și ieșirile și să ne asigurăm că dispunem de toate instrumentele de care avem nevoie în lupta împotriva criminalității”, a mai declarat Ardalan Shekarabi, care este și purtător de cuvânt pentru politica juridică.
„Când vine vorba de Bulgaria și România, Suedia se confruntă în prezent cu probleme generalizate cu cetățeni din aceste țări care abuzează de Directiva privind mobilitatea existentă, ceea ce pune în discuție ordinea publică din Suedia”, scrie pentru DN Adam Marttinen, membru SD al Comisiei pentru justiție.
România şi Bulgaria aderă cu condiţii?
Un scenariu posibil ar fi aderarea României și Bulgariei la Schengen cu o serie de condiționalități, practic pe modelul în care cele două țări au fost admise în UE, iar acest lucru ar reprezenta o ieșire onorabilă pentru Guvernul Olandei condus de Rutte.
În rezoluția adoptată, Parlamentul olandez cere guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu facă niciun pas ireversibil.