Cauta

Criza facturilor: milioane de români, loviți de sărăcia energetică

Criza facturilor: milioane de români, loviți de sărăcia energetică - Ziarul National

Facturile la energie cresc din nou. ANRE i-a anunţat pe clienţii casnici la ce să fie atenţi

10 milioane de români se află în sărăcie energetică, iar după 1 aprilie vor suporta facturi și mai mari.

Conform unui studiu al Asociației Energia Inteligentă(AEI) 30,5% din gospodăriile din România se găseau în sărăcie energetică din anul 2019. În 2022, gazele naturale s-au scumpit cu 60,9%, în timp ce inflația a urcat la 8,4%.

 Preţul la consumatorul final, în ianuarie  a crescut la gaze naturale faţă de preţul mediu din anul 2018 cu 93%, iar la energie electrică cu 37%.

“Apreciem că nivelul de sărăcie energetică a ajuns la un nivel de circa 42% din gospodăriile din România, respectiv circa 10,1 milioane de români. În următoarele luni, la aproape toţi consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la preţuri peste preţul gazelor din acest moment. Astfel, în primăvară, nu doar că nu vom avea preţuri medii mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea creşteri importante de preţ”, susțin analiștii AEI.

Din aprilie,  românii urmează să achite preţuri medii mai mari la gaze faţă de anul 2020: 30% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă sub 1.200 mc/an) vor achita un preţ plafonat de 0,31 lei/kWh, adică vor plăti un preţ cu 130% mai mare decât preţul mediu achitat de populaţie în 2020 şi cu 63% mai mare decât preţul mediu din 2021.

Totodată, 70% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă mai mult de 1.200 mc/an), vor achita 0,465 lei/kWh, un preţ cu 247% mai mare decât cel din 2020.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Update. Accident de telecabină în Italia: patru răniți/Circa 100 de oameni evacuați cu elicopterul de la 2.800 de metri altitudine – VIDEO
  • Ipocrizie marca USR! Noua șefă de cabinet a ministrului Darău, pusă să gestioneze fix domeniul pentru care s-a ales cu o condamnare definitivă!
  • Răzbunarea educației
  • Se schiază în Poiana Brașov/Au fost deschise pârtiile Bradul și Stadion
  • Noi avertizări de la ANM: Cod galben de vânt și ninsoare viscolită – HARTA. Cum va fi vremea până la Revelion/Prognoză specială pentru București
  • Orașul din România în care taxa pe gunoi va crește cu 70%, de la 1 ianuarie. Localnic: „Va fi greu. Muncim ca să supraviețuim”
  • Taiwanul sub asediu: Dragonul chinez a închis cerul și marea! Începe numărătoarea inversă?
  • Beyoncé a devenit oficial miliardară, după un an extrem de profitabil
  • Trump se declară „foarte furios” după un presupus atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin: „Nu-mi place”
  • Fotografii apărute după moartea contabilei din Sibiu dau o nouă turnură cazului. Femeia bănuită că și-a ucis mama ar fi pus ochii pe o altă moștenire
  • Exit mobile version