AcasăȘTIRI EXTERNECriza energetică, la pachet cu sărăcia

Criza energetică, la pachet cu sărăcia

Prețurile tot mai mari la energia electrică vor duce la creșterea sărăciei în Europa, a avertizat comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicholas Schmit.

Schmit a declarat pentru agenţia de presă dpa că milioane de oameni din blocul comunitar suferă de sărăcie generată de facturile la energie şi a adăugat că numărul acestora va continua să crească.

Comisia Europeană ar putea ajuta ţările membre să limiteze impactul preţurilor foarte mari la energie electrică asupra populaţiei, dar că obligaţia de a lua măsuri revine în primul rând guvernelor naţionale, a precizat el.

Multe familii sunt în pericol de a fi deconectate de la rețelele electrice și de gaze, deoarece nu își pot plăti facturile. Șapte milioane de gospodării europene primesc notificări de deconectare a energiei pe an, potrivit Coaliției pentru drept la energie, un grup umbrelă care include sindicatele, organizațiile de mediu și ONG-urile.

Vineri, purtătoarea de cuvânt a guvernului german Martina Fietz a declarat că este important să existe o coordonare la nivelul întregii Europe şi să se acţioneze în cadrul actualelor regulamente ale pieţei interne a UE.

Subiectul va fi discutat la Consiliul European care va avea loc săptămâna viitoare, în zilele de joi şi vineri, la Bruxelles, a menţionat Fietz.

Confederaţia Europeană a Sindicatelor ETUC a atras atenţia în septembrie că, potrivit datelor existente, peste 2,7 de milioane de oameni din Europa nu-şi mai pot permite să-şi încălzească în mod corespunzător locuinţele, cu toate că au un loc de muncă şi, prin urmare, un venit.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
183 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger