AcasăȘTIRI EXTERNEEuropa, fără gaze la iarnă? Ce decizie de ULTIMĂ ORĂ a luat...

Europa, fără gaze la iarnă? Ce decizie de ULTIMĂ ORĂ a luat Gazprom

GazpromCriza energetică din Europa. Gazprom a început să pompeze din rezerve

Grupul rus Gazprom încearcă să stabilizeze creșterea prețurilor, folosind propriile stocuri pentru a pompa mai multe gaze naturale în reţeaua de conducte. Dezvăluirea a fost făcută de un oficial rus, care a respins acuzațiile privind manipularea pieței europene a gazelor de către Rusia.

Sergei Ryabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a respins orice sugestie că Rusia reţine gazul destinat pieţei europene, unde preţurile electricităţii şi gazelor au urcat semnificativ anul acesta, deoarece înăsprirea aprovizionării cu gaze ar fi în contradicţie cu cererea solidă din partea economiilor care se redresează în urma pandemiei de COVID-19, potrivit Reuters.

„Suntem în favoarea securităţii energetice a Europei; vrem să colaborăm. Gazprom a început de fapt să pompeze în conducte din rezervele sale, pentru a stabiliza piaţa”, a explicat Ryabkov într-un interviu pentru BBC.

Agenţia rusă de presă Interfax, citând date de la Gas Infrastructure Europe, a anunţat că Gazprom a pompat timp de o zi gaz din facilitatea de stocare de la Haidach, Austria, în 7 octombrie, după ce preţul gazelor a atins un nivel record.

„Colaborăm, în linişte, spre stabilizarea situaţie. Nu este în interesul nostru să tulburăm şi mai mult apele”, a afirmat Ryabkov.

Stocurile de gaze ale Europei se află la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani

Stocurile de gaze se situează undeva către 80% din capacitatea lor, până la finele lui octombrie. Este un nivel record, prea mic însă pentru ce se estimează că va urma, potrivit experților. Iarna europeană 2021-2022 va depinde de volumul ofertei ruseşti, crede Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică care consideră că Moscova îşi onorează contractele dar exportă mai puţin decât era cazul în 2019.

Compania rusească Gazprom și-a mărit prețurile orientative pentru gazul exportat în 2021, lăsând totodată de înțeles că nu-și va mări volumul exporturilor cel puțin până la sfârșitul lunii octombrie, când crede că termină de stocat o cantitate suficientă pentru a acoperi consumul pieței rusești, în timp ce a semnalat precauție cu privire la volumele pe care le-ar putea expedia, pe măsură ce criza energetică europeană se agravează.

author avatar
Andreea Vlad
521 afisari

1 COMENTARIU

  1. Noi platim dupa pretul rusilor pt ca catu a dus gazul romanesc prin pixul lui si gandirea lui fantastica pe bursa de la viena cand nu avea ce cauta ca suntem producatori , a spus un anslist la tv!!!! Catule adune inapoi si se revine la pretul vechi sau ai niste interese pe spatele romanilor!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger