AcasăȘTIRI EXTERNECriza de benzină în Marea Britanie. Armata, pregătită să intervină pentru reducerea...

Criza de benzină în Marea Britanie. Armata, pregătită să intervină pentru reducerea deficitului

Marea BritanieCriza de benzină în Marea Britanie. Armata, pregătită să intervină pentru reducerea deficitului

Luni s-au format din nou cozi la multe benzinării din Marea Britanie, blocând astfel traficul rutier. Armata britanică este gata să ajute la ameliorarea problemelor de alimentare cu combustibil, după ce în ultimele zile numeroase staţii de alimentare au rămas fără carburant.

Până la 150 de șoferi militari se vor pregăti să livreze benzină şi motorină în termen scurt, însă premierul Boris Johnson le-a ordonat să rămână în aşteptare, relatează The Guardian. Decizia a fost luată luni la o reuniune a miniştrilor cabinetului, întrucât industria a declarat că panica consumatorilor este principalul motiv al problemelor, nu o lipsă reală de combustibil.

Panica legată de combustibil s-a declanşat după ce, săptămâna trecută, firma petrolieră BP a declarat că va trebui să închidă temporar o serie de benzinării din cauza lipsei de şoferi de camioane. Rafinăriile anunță că au stocuri uriașe de carburanți. Se estimează că Marea Britanie nu va depăși peste 100.000 de șoferi de camioane – provocând probleme pentru o serie de industrii, inclusiv supermarketurile, în ultimele luni.

Deşi există dovezi ale deficitului de şoferi de vehicule grele în întreaga Europă, Marea Britanie a fost una dintre cele mai afectate de problemă. După Brexit, mulţi şoferi europeni s-au întors în ţările lor de origine sau au decis să lucreze în altă parte din cauza birocraţiei suplimentare şi a impactului pe care îl avea asupra veniturilor lor.

Guvernul britanic pregătește măsuri din cauza lipsei de carburant

Guvernul lui Boris Johnson s-a văzut obligat de criză să acorde până la 10.500 de vize muncă provizorii – dintre care 5.000 rezervate şoferilor, un viraj neaşteptat în domeniul imigraţiei profesioniştilor după Brexit, în contextul în care Executivul insistă neîncetat ca regatul să nu mai depindă de forţa de muncă străină.

Guvernul a dat vina pe oamenii care cumpără inutil combustibil provocând cozi la multe stații de alimentare. Există numeroase apeluri din partea lucrătorilor cheie, cum ar fi personalul din domeniul sanitar și cel al asistenței sociale, pentru a primi acces prioritar la combustibil acolo unde este disponibil, transmite BBC.

Secretarul de afaceri Kwasi Kwarteng a declarat că mișcarea de a apela la armată pentru a livra combustibil a fost un „pas sensibil, de precauție”.

author avatar
Andreea Vlad
245 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger