Cele două superputeri nu se mulțumesc doar cu războiul comercial și tehnologic, care domină geopolitica de ani de zile.
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avertizat Statele Unite că deteriorarea legăturilor dintre Beijing și Washington ar putea submina eforturile de combatere a încălzirii globale și a schimbărilor climatice.
Wang i-a spus reprezentantului american John Kerry că această „cooperare climatică nu poate fi separată de mediul mai larg al relațiilor SUA-China” și a cerut Washingtonului să ia măsuri active pentru “îmbunătățirea legăturilor”.
Oaza și deșertul bilateral
Subtil precum întreaga diplomație chineză, Wang a spus că eforturile comune ale celor două părți în domeniul schimbărilor climatice sunt o „oază”, dar aceasta se va “deșertifica foarte curând”. Și metafora asta vine de la reprezentantul celui mai mare poluator mondial.
Cooperarea în domeniul climei „nu se poate susține fără o relație bilaterală îmbunătățită”, a adăugat el, îndemnând SUA să „nu mai considere China ca o amenințare și un rival” și „să înceteze să amenințe China peste tot în lume”.
Kerry, care se află în orașul chinez Tianjin pentru discuții climatice, i-a răspuns lui Wang că SUA au rămas angajate să colaboreze cu alte națiuni pentru a combate schimbările climatice, însă “China trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a reduce emisiile”.
Statele Unite, care și-au reluat rolul în diplomația climatică globală după o pauză de patru ani sub conducerea președintelui Donald Trump, au sperat de mult să mențină problemele climatice separate de disputele sale mai largi cu China privind chestiuni precum comerțul, tehnologia, drepturile omului și originile Covid-19.
Kerry se află la Tianjin pentru a purta discuții față în față cu Xie Zhenhua, trimisul special al Chinei pentru schimbări climatice, cu privire la răspunsul comun al țărilor la criza climatică.
Fostul secretar de stat al SUA a cerut eforturi mai puternice pentru a reduce creșterea temperaturilor la cel mult 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și a cerut Chinei să se alăture SUA în reducerea urgentă a emisiilor de carbon.
“Întreaga planetă este în joc”
China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, urmată de SUA.
„G2 (China și Statele Unite) trebuie să-și dea seama că dincolo de oaza și deșertul lor bilateral, întreaga planetă este în joc”, a declarat Li Shuo, consilier senior pentru climat în cadrul grupului ecologic Greenpeace, citat de Al Jazeera.
„Dacă nu realizează progrese climatice comune suficient de repede, în curând va fi totul deșert”, a adăugat el.
China a insistat că eforturile sale de a reduce emisiile și de a trece la forme mai curate de energie sunt o parte vitală a propriei interne. Cu toate acestea, gigantul asiatic este cel mai mare consumator global de cărbune și planifică să construiască mai multe centrale electrice pe cărbune.
Xi Jinping promovează neutralitatea emisiilor de carbon ale Chinei până în 2060. Mai realist, Joe Biden a anunțat obiectivul de a reduce până la 52% din emisiile de gaze cu efect de seră ale țării până în 2030.
Eforturile globale de decarbonizare vor intra în centrul atenției la o conferință a ONU care va avea loc la Glasgow, Scoția, la sfârșitul lunii noiembrie, cunoscută sub numele de Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2021 sau COP26.