Cauta

Creșterea prețului energiei stoarce economia Europei

Creșterea prețului energiei stoarce economia Europei - Ziarul National

Creșterea facturilor la gaz și electricitate îi afectează la greu pe consumatorii europeni – deja strâmtorați după doi ani de pandemie, blocaje și incertitudini legate de locurile de muncă.

Prețurile cu ridicata ale gazelor au crescut cu aproape 300% în ultimul an din cauza nivelurilor de stocare neobișnuit de scăzute, a cererii crescute din economiile care ies din pandemie și a fluxurilor plafonate din Rusia.

Lucru care a dus la creșterea inflației, iar Bank of America afirmă că economia Europei a „intrat sub presiune din cauza reducerii puterii de cumpărare a consumatorilor”.

Costurile energetice ale gospodăriilor vor crește cu 50% în acest an, iar ajutorul guvernelor va compensa doar aproximativ un sfert din acestea.

Un model realizat de Bloomberg Economics estimează că această criză energetică ar putea reduce cu până la 1% produsul intern brut, iar  impactul va varia de la o țară la alta.

“Gospodăriile sărace vor suferi cel mai mult, cu efect imediat asupra consumului”, spune Georg Zackman, specialist în piața energiei la consultanța economică Bruegel.

Banca Mondială tocmai a avertizat că o criză susținută „ar prezenta un risc notabil pentru perspectiva pe termen scurt din zona euro.“

Analiștii de la banca UBS și-au redus săptămâna aceasta prognoza pentru redresarea economică a UE în 2022,  la 4,2% de la 4,8%, mai ales  din cauza unei creșteri suplimentare a prețurilor la energie.

„Va fi o problemă pentru gospodăriile cu venituri mai mici. Aici, presiunea prin prețurile mai mari la energie este clară”, a spus Reinhard Cluse, expert financiar la banca elvețiană.

Factura totală: un trilion de dolari

Factura totală de energie primară a Europei va ajunge la aproximativ 1 trilion de dolari, potrivit Citigroup Inc. Cu toate acestea, în timp ce vârfurile anterioare au fost în mare parte determinate de creșterea prețului petrolului, de data aceasta este vorba despre costul încălzirii și alimentării tuturor, de la case la transport și marile fabrici industriale.

„Gazul și electricitatea devin prohibitiv de scumpe în Europa”, au avertizat analiștii Citi. „Consumatorii și industria din regiune vor trebui probabil să facă niște alegeri dificile cu privire la consumul lor de energie.”

Până acum, criza este resimțită în special în estul Europei, unde se află primele 10 țări cele mai lovite de facturile la energie.

Tensiunile asupra companiilor au, de asemenea, implicații pentru consumatori dacă firmele trebuie să perceapă mai mult pentru a-și proteja profiturile.

Argumentele unor bancheri centrali privind “inflația tranzitorie” nu schimbă faptul că prețurile cresc, iar povara consumatorilor crește lună de lună.

Perturbările din lanţurile de aprovizionare şi oprirea măsurilor guvernamentale de sprijin vor afecta evoluţiile economiei mondiale în 2022.

Anul acesta, Banca Mondială se aşteaptă la “o încetinire pronunţată” şi avertizează că economia globală va înregistra în 2023 o creştere de doar 3,2%.

Ultimele stiri

  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Exit mobile version