AcasăȘTIRI EXTERNECrește oferta! Piața drogurilor, în plin avânt post-pandemic

Crește oferta! Piața drogurilor, în plin avânt post-pandemic

Furnizarea și consumul de droguri ilegale în Europa au crescut brusc după întreruperile cauzate de pandemia de coronavirus, în condițiile în care rețelele infracționale internaționale exploatează comunicațiile digitale și transportul maritim comercial.

“Disponibilitatea cocainei a depășit nivelurile de dinainte de pandemie, în timp ce substanțe ilegale mai puternice și periculoase au apărut în orașele europene pe măsură ce producția de droguri sintetice se multiplică. Indicii că bandele mexicane au început să producă droguri în Europa sunt deosebit de îngrijorătoare”, au subliniat reprezentanții  Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie în raportul pentru 2022.

Drogurile consacrate nu au fost niciodată atât de accesibile, iar noi substanțe puternice continuă să apară”, avertizează Alexis Goosdeel, director al agenției cu sediul la Lisabona.

Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, a declarat că grupurile de crimă organizată sunt angajate într-o „campanie neîncetată” de intensificare a producției de droguri sintetice în Europa.

Parteneriatele dintre rețelele criminale europene și internaționale au dat naștere „la o disponibilitate record de cocaină și la producția de metamfetamină la scară industrială în UE”.

Goosdeel  este „îngrijorat” în special de faptul că produsele fabricate din canabis, drogul ilicit cel mai utilizat în Europa, sunt falsificate cu canabinoizi sintetici, fiind raportate cazuri fatale.

Potrivit raportului, inovația a făcut disponibilă o gamă mai largă de substanțe, adesea de mare putere sau puritate, pe măsură ce bandele de traficanți de droguri au dezvoltat noi rute de trafic, metode de disimulare și procese de producție.

Transporturile mari de droguri sunt din ce în ce mai mult efectuate cu ajutorul infrastructurii de transport comercial, în special a containerelor maritime.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
400 afisari

1 COMENTARIU

  1. LAPTE PRAF- NU , MANCARE -NU , DROGURI, CAT SE POATE…. ASA ARATA AMERICA, ASA VA ARATA SI ROMANIA….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger