AcasăȘTIRI EXTERNECovid-19. Statele Unite depășesc pragul de 700.000 de morți

Covid-19. Statele Unite depășesc pragul de 700.000 de morți

Covid-19. Statele Unite depășesc pragul de 700.000 de morți

De departe, Statele Unite înregistrează cel mai greu blianț uman de la începutul pandemiei.

Peste 700.000 de oameni au sucombat în fața Covid-19 în SUA, de la începutul pandemiei, potrivit unui nou bilanț al Universității Johns Hopkins, echivalentul populației din capitala Washington.

Vaccinarea trenează

Acest bilanț sinistru reamintește că unii americani mor în fiecare zi din cauza coronavirusului, în ciuda unei campanii de vaccinare susținută de președintele Joe Biden.

Statele Unite sunt oficial de departe țara cu cel mai mare număr de decese, potrivit datelor comunicate de autoritățile din întreaga lume, înaintea Braziliei și a Indiei.

La o aruncătură de băț de Casa Albă, sute de mii de steaguri albe aduc un omagiu acestor vieți pierdute.

Persoanele nevaccinate, numeroase în SUA, sunt încă vulnerabile la boală: campania de vaccinare lansată cu mare viteză de către autorități în decembrie – și care atinsese un vârf în aprilie, cu uneori mai mult de patru milioane de injecții pe zi – a încetinit brusc, scrie Ouest-France.

64% din populație a primit cel puțin o doză

Puțin peste 64% din populația SUA, adică 215 milioane de persoane, au primit cel puțin o doză din unul din cele trei vaccinuri autorizate în țară, potrivit oficialilor din domeniul sănătății. În ciuda unui început mai lent în campaniile lor de vaccinare, mai multe țări europene au depășit în mare măsură Statele Unite.

Purtarea unei măști și vaccinarea rămân probleme politice care îi divizează pe mulți americani. Unii guvernatori republicani, precum cei din Texas sau Florida, au dorit chiar să introducă interdicții privind purtarea obligatorie a măștii în statele lor, invocând protecția libertăților individuale.

În schimb, statul democrat California a anunțat vineri planurile pentru a face vaccinarea obligatorie pentru toți elevii care sunt eligibili, o decizie fără precedent în țară.

author avatar
Tudor Borcea
124 afisari

1 COMENTARIU

  1. La orice capitol SUA vrea sa fie nr. 1. Desi la numarul total de decese din cauza de Covid cica isi mentin pozitia fruntasa, la numarul de bogatani crapati din aceiasi plndileala sint ultimii pare-se.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger