AcasăȘTIRI EXTERNECovid-19 și penuriile îngroapă vânzările de mașini în Europa / Cea mai...

Covid-19 și penuriile îngroapă vânzările de mașini în Europa / Cea mai gravă situație din ultimii 26 de ani

Covid-19 și penuriile îngroapă vânzările de mașini în Europa / Cea mai gravă situație din ultimii 26 de ani / Foto: Facebook

Vânzările de mașini în Europa se află la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de declin.

Europa a înregistrat, în luna iunie a acestui an, cel mai mic număr de autoturisme noi din 1996 încoace, cu puțin peste 1,06 milioane de vehicule.

Inflație, blocaje, panedmie

Iar pentru unii producători auto vânzările au scăzut cu aproape 50%, potrivit datelor furnizate vineri de asociația europeană a constructorilor de automobile.

Volkswagen Group a fost cel mai afectat producător auto major, cu aproape un sfert mai puține vânzări decât în iunie anul trecut. Pe parcursul primului semestru, însă, grupul Stellantis a înregistrat cea mai mare scădere de până acum, de 21,1%.

Dintre mărcile mai mici, înmatriculările noi ale producătorului Volvo au scăzut cu 47,9% în iunie și cu 28,5% în prima jumătate a anului, în timp ce Jaguar Land Group a înregistrat o scădere mai mică în iunie, de 13,2%, dar cea mai abruptă lovitură din acest an până acum, de 34,7%, scrie Reuters.

Inflația, blocajele din lanțul de aprovizionare, creșterea numărului de cazuri de Covid-19 în unele țări și lipsa continuă de cipuri sunt doar câteva dintre problemele care afectează industria auto din regiune, care a înregistrat 12 luni consecutive de scăderi.

Marii constructori auto, de la BMW la Stellantis, au raportat în ultimele săptămâni o scădere a vânzărilor la nivel global, înainte de rezultatele din al doilea trimestru, care vor fi publicate la sfârșitul acestei luni.

Toate cele patru piețe majore din Uniunea Europeană – Spania, Italia, Germania și Franța – au raportat o scădere a înmatriculărilor de mașini.

author avatar
Tudor Borcea