AcasăȘTIRI EXTERNECovid-19. Mișcarea anti-mască, în colimatorul serviciilor germane de informații

Covid-19. Mișcarea anti-mască, în colimatorul serviciilor germane de informații

Covid-19. Mișcarea anti-mască, în colimatorul serviciilor germane de informații

Oficiul federal de protecție a Constituției, serviciul de informații interne al țării, a pus sub supraveghere o parte a mișcării antirestricții legate de pandemie, care se manifestă în mod regulat în țară și care colportează teoriile conspirației, a anunțat Ministerul geman de Interne.

„Fenomenele, grupurile și indivizii” care pun sub semnul întrebării „principiile constituționale esențiale” se află în vizorul autorităților de când Germania a luat măsuri care încalcă libertățile publice pentru a lupta împotriva răspândirii virusului, a indicat ministerul.

„Ordinea noastră democratică fundamentală, precum și instituțiile de stat, precum parlamentele și guvernele, au făcut obiectul mai multor atacuri de la începutul măsurilor de reducere a pandemiei Covid-19”, arată Ministerul de Interne.

Prin această decizie, serviciul german de informații interne, care se teme că răspândirea teoriilor conspirației va continua după sfârșitul pandemiei, poate acum să colecteze date despre anumite persoane care evoluează în această mișcare.

„Liber-gânditorii” și „dictatura” restricțiilor

De un an încoace, această mișcare vastă și pestriță cunoscută sub numele de „liber-gânditori” organizează în mod regulat mitinguri în toată Germania pentru a protesta împotriva restricțiilor.

Aceste adunări sunt pline de incidente cu poliția care a trebuit deja să folosească tunuri de apă sau gaze lacrimogene. Miercurea trecută, o demonstrație a reunit aproximativ 8.000 de persoane, conform poliției, la Berlin, în momentul în care deputații au adoptat o reformă care prevedea, în special, pentru prima dată stare de alertă la nivel național dincolo de un anumit prag de infectări.

O mare parte din acești manifestanți nu poartă măști și nu respectă măsurile de distanță. Unii denunță „dictatura” impusă de lupta împotriva valurilor epidemice, alții pun în discuție însăși existența virusului.

Berlinul consideră că acești „liber-gânditori” colportează printre altele „mituri ale conspirației, cum ar fi QAnon”, mișcarea care a început în Statele Unite sau „alte resentimente antisemite”. Autoritățile germane cred că din ce în ce mai des aceste proteste sunt folosite pentru a provoca ciocniri, scrie Le Figaro.

Organizatorii acestor demonstrații „arată în parte în mod clar că agenda lor depășește simpla mobilizare pentru a protesta împotriva” măsurilor restrictive, a indicat în plus ministerul pentru care legăturile acestora cu extremiștii de dreapta există cu bună știință.

author avatar
Tudor Borcea
275 afisari

1 COMENTARIU

  1. Oficiul federal de protectie a prostitutiei ,mai bine zis.Orice Constitutie a unei tari democratice prevede libertatea de exprimare.Astia a cui Constitutie protejeaza?Cumva a celui de-al treilea Reich?Fascismul revine in Europa pe usa din dos.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger