Transformarea despre care s-a tot vorbit la Forumul Economic de la Davos, așa-zisa Marea Resetare, este planificată să nu fie altceva decât o modificare și digitalizare a ființei umane, o „robotizare” a creierului nostru. Totul, pentru a obține controlul populației, ca parte a mega-planului gândit și pregătit de guvernul din umbră. Agenda ONU 2021-2030 începe să fie implementată puțin câte puțin.
Covid-19 s-a dovedit a fi doar un punct, care a fost bifat și peste care s-a trecut, deja. Printre altele, agenda impusă de Noua Ordine Mondială include și digitalizarea și controlul deplin al finanțelor. Se va ajunge până acolo încât veniturile noastre vor fi digitalizate în depozite bancare controlate de Marea Finanță, iar noi vom avea acces limitat la conturile și banii proprii, în funcție de mai mulți factori. Printre aceștia, de ce nu, un „scoring” social, precum în China?!
În „Marea Resetare”, Klaus Schwab scrie că pandemia Covid-19 reprezintă o fereastră de oportunitate pentru întreaga lume, care permite o restartare spre un ultracapitalism ce va aduce, în cele din urmă, justiție pentru umanitate și protecție pentru mediul înconjurător. În realitate, totul pare mai degrabă un plan prin care se urmărește ca resursele naturale să fie la mila și discreția NWO.
În prezent, un obstacol în calea Marii Resetări stau alianțele făcute în Est, cu precădere cele care cuprind China și Rusia. Noul Drum al Mătăsii, gândit de Beijing, promite o mai bună distribuție a resurselor și un echilibru al societăților/ civilizației umane. Comerțul pe Noul Drum al Mătăsii este de tip „win-win”, tranzacții în care toți partenerii câștigă.
În ultimele 9 luni, economia mondială a fost pusă pe butuci. Șomajul este unul agresiv, posibil până la 2,9 miliarde de persoane, potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM); în statistică, aproape 50% din forța de muncă globală! Sărăcia și mizeria se scurg din toate colțurile, dar cu precădere în emisfera sudică. În același timp, în mahalalele (plus capitala României, București) marilor orașe din emisfera nordică, mizeria pune stăpânire peste cartierele săracilor. Disperarea, foametea, lipsa ajutoarelor sociale și, mai nou, sinuciderile au revendicat deja mai multe decese decât Covid-19.
Acest sistem se numește globalizare și încă nu a ajuns la punctul său final de implementare. Totul este planificat minuțios și va fi pus în aplicare până la sfârșitul deceniului, până în 2030. I se mai spune și Agenda ONU 2021-2030. Cum a început totul? Mai întâi, s-a făcut o demonstrație științifică, evenimentul „201”, la Universitatea John Hopkins. Acolo s-a simulat o posibilă pandemie cauzată de virusul SARS-CoV-2. Apoi, ca un ceas elvețian, la miezul nopții din 31 decembrie 2019, „focarul corona” a pornit să cucerească lumea din Wuhan, China. Și tot ce-am trăit până acum a fost doar o demonstrație pentru a vedea cât de bine este planificat totul.
Deci cozile de topor de la noi care mimeaza munca nu sunt proaste ci sunt ticaloase.
Reset poate fi și regele set adică ăla al morții se vede a umanității pt robotizare!!!!
Bai, vedeti ce a zis si ordinarul ala de boscetar de Attail, care l-a ajutat pe Macaroni sa ajunga presedinte actor la tampitii aia de francezi, tipul a zis ca ei vor face totul sa para ca ei vin sa ajute, dar de fapt prin vaxinurile lor vor eradica o parte din cobaii care oricum sunt in plus !! Este vorba si despre ce a tot zis David Icke de cam 20 de ani, ca globalistii vor veni cu celebrul triunghi Problema – Reactie – Solutie !! Deja cam toti din toate serviciile secrete ale tarilor puternice stiu ca totul a pornit din Lab 4 din Wuhan, si ca este un razboi biologic pe fata, iar cobaii care nu gandesc oricum vor fi eliminati, ca doar de aia sunt niste cobai, fara simt si gandire critica esti pierdut in aceasta lume profund bolnava la cap si fara Dumnezeu !! Ne asteapta vremuri foarte interesante, ca sa zicem asa, iar de scapat cat de cat intregi vor fi numai cei care au trait in armonie cu Dumnezeu si pana acum, nu crestinii de catifea !! 🙂 Curand incepe The Hunger Games, apoi The Cannibal Games, iar dupa aceea e Game Over pentru Planeta celor 7 miliarde de Maimute !! 🙂 Covid Macht Frei, cobailor mici si pufosi, pregatiti-va pentru un nou set de intepare in vene in toamna, ca doar experimentele genetice cu seruri otrava nu se fac singure, mai e nevoie si de 4 milioane de cobai pentru asa ceva !! 🙂 Bai, vedeti ce se intampla in Jidania, adica Israel, vedeti ca astia elibereaza in spatiile aglomerate virusul, adica arma biologica chinezeasca, micutii cobai si-o iau in bot, si aia e, end of story !! 🙂 Doar nu sunteti atat de prosti sa credeti ca criminalii astia globalisti va spun adevarul, si numai adevarul ? 🙂 Trezirea, bai, ca o sa va ia drakul oricum !! 🙂 Covid Macht Frei, asta e tot ce trebuie sa stiti 🙂