AcasăȘTIRI EXTERNECovid-19. Africa de Sud retrage 2 milioane de vaccinuri Johnson & Johnson

Covid-19. Africa de Sud retrage 2 milioane de vaccinuri Johnson & Johnson

Covid-19. Africa de Sud retrage 2 milioane de vaccinuri Johnson & Johnson

Africa de Sud, țară care a rămas în urmă în ceea ce privește vaccinarea și care tocmai a intrat într-un al treilea val de pandemie Covid-19, a anunțat duminică, 13 iunie, că retrage două milioane de doze Johnson & Johnson din cauza „unei probleme de neconformitate” din timpul producției în SUA.

Agenția sud-africană pentru medicamente (Sahpra) a indicat într-un comunicat că a luat decizia de a nu distribui vaccinurile produse din loturi de componente medicamentoase inadecvate.

Autoritățile americane au anunțat vineri că mai multe loturi (câteva milioane de doze), fabricate în Baltimore (SUA) și a căror producție trebuia oprită în urmă cu câteva săptămâni, vor trebui eliminate. Testele au relevat faptul că componentele vaccinului britanic AstraZeneca, fabricate în aceeași fabrică, au fost amestecate în mod eronat cu formula vaccinului Johnson&Johnson.

Ministrul Sănătății din Africa de Sud, Mmamoloko Kubayi-Ngubane, care a recunoscut un pas înapoi în programul de vaccinare, a precizat sâmbătă că loturile în cauză sunt cele stocate în prezent într-un laborator de înaltă tehnologie din Port Elizabeth (sud).

Laboratorul sud-african Aspen importă componentele vaccinului J&J și le ambalează la fața locului.

Africa de Sud militează pentru o suspendare temporară a brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid-19, pentru a permite fiecărei țări să producă versiuni generice la un cost redus.

„Dacă vrem să salvăm vieți și să punem capăt pandemiei, trebuie să dezvoltăm și să diversificăm producția”, a declarat, sâmbătă, președintele Cyril Ramaphosa la summitul G7 din Anglia, scrie Ouest-France.

Africa de Sud se bazează pe livrarea a 31 de milioane de doze de vaccin cu doză unică J&J, pentru imunizarea populației sale de 59 de milioane de locuitori. Țara a reușit să obțină 30 de milioane de doze de ser Pfizer, dar acest vaccin, care este administrat în două reprize, trebuie depozitat la temperaturi foarte scăzute.

O nouă livrare de 300.000 de doze

Un nou transport de 300.000 de vaccinuri J&J aprobate urmează să sosească marți, au declarat autoritățile sud-africane.

Guvernul suspendase deja temporar vaccinul în aprilie, după cazuri de cheaguri de sânge în Statele Unite. În februarie, guvernul renunțase la 1,5 milioane de doze de AstraZeneca, după îndoieli cu privire la eficacitatea acestuia față de varianta locală Beta.

Rămânând în urmă față de restul lumii, Africa de Sud a vaccinat puțin peste 1% din populația sa. Țara africană oficial cea mai afectată, Africa de Sud are peste 1,7 milioane de cazuri, inclusiv 58.000 de decese. Peste 9.300 de noi infecții au fost identificate în ultimele 24 de ore.

 

 

author avatar
Tudor Borcea
242 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger