În timp ce guvernul de dreapta se pregătește să preia conducerea, deja se ridică gardurile de protecție.
Cabinetul Giorgiei Meloni se prefigurează a fi un mariaj nesigur între tehnocrați – în special la ministerul de finanțe – și demagogii care îi vor îndeplini agenda de a lua măsuri drastice împotriva imigrației și de a se certa cu UE. Istoria sugerează că orice relație cu acești colegi de pat va fi de scurtă durată.
Noul guvern italian nu va fi numit până cel puțin la jumătatea lunii octombrie. Este adevărat, Meloni are o mână puternică – partidul său Fraţii Italiei (FdI) obținut aproximativ 26% din voturi la alegerile din 25 septembrie – dar va avea nevoie de această influență pentru a-și ține sub control aliații de dreapta.
Deja, Matteo Salvini, liderul partidului Liga, anti-Uniunea Europeană, a cerut public informarea ministrului de interne – în caz contrar, va refuza să se alăture guvernului. Bineînțeles, cheia apariției politice a lui Meloni a fost refuzul de a se alătura coaliției de uniune a lui Mario Draghi, pe care a putut apoi să o atace în voie.
Salvini ar trebui să aibă o pârghie limitată. Sprijinul Ligii s-a înjumătățit față de ultimul vot din 2018, ajungând la doar 8,5%. Meloni, care s-a angajat să mențină sprijinul pentru Ucraina și NATO, este reticentă să-i ofere Internele unui fan al lui Vladimir Putin.
Politicieni de rang înalt de la Roma spun că președintele Sergio Mattarella (care va avea ultimul cuvânt în ceea ce privește componența guvernului) sugerează în culise ca Meloni să încredințeze cele trei ministere grele – justiție, afaceri externe și finanțe – unor tehnocrați. O idee pe placul fostului premier Mario Draghi – care s-ar fi înțeles cu Meloni chiar înaintea alegerilor.
Complicațiile legate de alcătuirea unei coaliții de guvernare din diverși antagoniști nu sunt de bun augur. Există un precedent în acest caz. În 2005, Domenico Siniscalco a plecat după abia un an ca ministru de finanțe al lui Silvio Berlusconi. Economistul fusese o garanție pentru investitorii atât pentru datoria italiană, cât și pentru moneda euro. Când a demisionat, a spus „nu mai suport” și a plecat după ce partenerii de coaliție i-au respins măsurile de reducere a deficitului bugetar.
Ministerul de Finanțe pare a fi cel mai important portofoliu, în contextul în care Giorgia Meloni trebuie să mențină încrederea investitorilor pentru a face față unei datorii publice uriașe și de a asigura eficient cel mai mare fond de recuperare din UE destinat Italiei.
Totuși, chiar și aici, există semne că lucrurile ar putea să nu meargă în direcția lui Meloni. Se știa foarte bine că alegerea ei de top a fost Fabio Panetta, membru al comitetului executiv al BCE.
Un conservator și un veteran al Băncii Italiei, care nu a fost niciodată implicat anterior în guvern, părea să se potrivească bine pentru un lider care a promis o nouă eră în politică. Cu toate acestea, Panetta se pare că le-a spus colegilor europeni că nu dorește postul.
