La jumătatea summitului de la Glasgow, noile „angajamente” climatice n-au șanse să modifice planeta de încălzirea „catastrofală” prezisă de ONU, dintr-un motiv simplu: promisiunile nu rimează cu realitatea.
După o săptămână de anunțuri promovate pe scară largă de președinția britanică a COP26, unii vorbesc deja despre succese: consolidarea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru India, Brazilia și Argentina, angajamentul a aproximativ 100 de țări de a reduce emisiile de metan, eliminarea cărbunelui.
Cu toate acestea, este greu de imaginat cum marii poluatori globali, precum China și India, să se angajeze pentru „neutralitatea carbonului”.
Obiectivul lor este însă mai îndepărtat decât data din 2050 susținută de oamenii de știință pentru a spera să limiteze încălzirea la + 1,5 °C față de epoca preindustrială, cel mai ambițios obiectiv al acordului de la Paris.
Unde sunt cele 100 de miliarde?
De partea țărilor sărace, cele mai puțin responsabile de încălzirea globală, dar care deja plătesc prețul pentru efectele sale devastatoare, problema explozivă a finanțării este încă în centrul resentimentelor, în contextul crizei globale de sănătate.
“Această primă săptămână este o dezamăgire, majoritatea preocupărilor noastre nu sunt cu adevărat luate în considerare”, denunță în cadrul unui interviu acordat AFP Ahmadou Sebory Toure, conducătorul Grupului 77 care reunește 134 de țări în curs de dezvoltare sau emergente.
Există o rea-credință a țărilor dezvoltate care cer mereu statelor sărace să facă mai mult pentru salvarea planetei, dar fără a pune pe masă celebrul „100 de miliarde”, a precizat el.
În 2009, țările bogate s-au angajat să-și majoreze ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare la 100 de miliarde de dolari pe an “până în 2020” pentru a-și reduce emisiile și a se adapta la impact.
Chiar în ajunul COP26, acești donatori au recunoscut că au ratat această țintă și se așteaptă să o atingă în 2023.
“Nu putem vorbi de un acces la finanțare”, a declarat Lia Nicholson, negociator pentru Alianța Statelor Insulare (Aosis). Populațiile aflate în prima linie a schimbărilor climatice “sunt ținute ostatice de un program financiar aleatoriu”.
“Exercițiu de incendiu”
După o primă săptămână în care grupurile de negocieri și observatori au denunțat restricțiile de acces legate de Covid-19 în ciuda promisiunilor unui summit “incluziv”, miniștrii țărilor participante urcă pe scenă și încearcă să găsească compromisuri cu privire la principalele politici de orientări, dar și la articole în așteptare de trei ani ale manualului de utilizare al Acordului de la Paris, în special privind funcționarea piețelor carbonului.
Unii se îndoiesc însă de voința marilor emitenți de a ajunge la o declarație finală ambițioasă.
“Dacă schimbările climatice reprezintă o alertă roșie pentru umanitate, de ce atât de multe țări negociează ca și cum ar fi un simplu exercițiu de incendiu?”, întreabă Rachel Jackson, de la ONG-ul Corporate Accountability.
