Eforturile politicienilor de a-i dispersa pe protestatarii anti-vaccin care au ocupat peluzele din fața Parlamentului Noii Zeelande au fost criticate chiar de poliție.
Duminică, în urma unei decizii a Parlamentului, autoritățile au folosit aspersoare automate împotriva manifestanților și au difuzat în buclă melodii apreciate ca stresante și enervante, precum „Baby Shark”, „Macarena” sau „Mandy” (un hit pop al lui Barry Manilow).
Riposta protestatarilor: „We’re Not Gonna Take It”
Dar sutele de protestatari, inspirați de autoproclamatul „Convoi al libertății” din Canada, au dansat în noroi pe melodiile menite să-i forțeze să se împrăștie și au ripostat cu hituri precum „We’re Not Gonna Take It” (al grupului american Twisted Sister), care deja a fost adoptat ca imn de către camionagii canadieni.
În timp ce superintendentul Corrie Parnell, șeful poliției din Wellington, nu a apreciat această tactică a Parlamentului, care pare să fi întărit determinarea manifestanților.
„Cu siguranță nu sunt tactici sau metodologii pe care le-am susține și am fi preferat să nu se întâmple asta”, a spus el la Radio New Zealand, îndemnându-i din nou pe protestatarii să mute vehiculele care blochează încă străzile din Wellington.
„Nu este vorba (…) de a aresta oameni pentru a ieși din această situație”, a declarat el, făcând un apel la organizatorii protestelor să negocieze.
Acțiuni „jenante și ineficiente”
Poliția a adoptat o abordare non-violentă după încercarea de a degaja cu forța spațiul din jurul Parlamentului, săptămâna trecută, care a dus la ciocniri brutale și la peste 120 de arestări, dar nu a făcut decât să-i întărească și mai mult pe protestatari.
Premierul Jacinda Ardern a refuzat să comenteze difuzarea de muzică, dar figurile opoziției nu au ezitat, acuzându-l pe președintele Parlamentului, Trevor Mallard, pentru aprobarea măsurii.
„Acțiunile lui Mallard sunt jenante și ineficiente”, a scris pe Twitter deputatul Partidului Național, Chris Bishop.
„Nu numai că demersurile lui Mallard sunt imature, nu numai că sunt ineficiente, dar au înrăutățit mult o situație deja gravă”, a declarat David Seymour, liderul partidului de opoziție ACT. „Comportamentul său meschin nu a făcut decât să-i încurajeze pe protestatari”, a spus el.
Sute de vehicule se îndreptă spre Bruxelles
Sute de vehicule, multe dintre ele din Franța, se îndreptau luni, 14 februarie, spre Bruxelles, în ciuda interdicției, pentru a protesta la nivel european, după o primă tentativă la Paris.
Autoritățile belgiene le-au reamintit, duminică, participanților la convoi că le este interzis să manifeste luni în Bruxelles. Acest lucru nu a împiedicat în jur de 1.300 de vehicule, potrivit poliției franceze, să oprească seara lângă Lille, nu departe de graniță.
Autoritățile belgiene au interzis toate demonstrațiile din capitală „cu vehicule motorizate” și au anunțat că au luat măsuri „pentru a preveni blocarea regiunii Bruxelles-Capitală”, scrie AFP.
Anterior, premierul Alexander De Croo i-a sfătuit pe manifestanți să renunțe să mai vină la Bruxelles. „Le spun celor care vin din străinătate: uitaţi-vă la regulile din Belgia. Nu am avut niciodată reguli prea dure şi nu mai avem atâtea. Aşa că plângeţi-vă acasă”, a spus el.
Sunt planificate controale la frontieră, iar vehiculele care vin în Bruxelles, în ciuda interdicției, vor fi deviate, au avertizat autoritățile belgiene.