Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat miercuri, 9 februarie, în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se deplasează pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihail Kogălniceanu.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Detașament de consolidare a flancului Estic
Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare, informează MApN.
Cei aproximativ 1.000 de militari americani ai TF Cougar se vor alătura, în zilele următoare, efectivelor SUA deja prezente în România.
Ei vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație.
Prezența acestui detașament în România face parte din măsurile de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securității aliaților și de descurajare a acțiunilor agresive în regiunea Mării Negre.
În același timp, reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați.