AcasăȘTIRI EXTERNEComemorare 9/11 în umbra Afganistanului: Joe Biden face apel la unitate

Comemorare 9/11 în umbra Afganistanului: Joe Biden face apel la unitate

Comemorare 9/11 în umbra Afganistanului: Joe Biden face apel la unitate

Președintele SUA a adus vineri, 10 septembrie, un omagiu victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, într-un video înregistrat la Casa Albă. Ceremonii sunt planificate în cele trei locuri unde, acum 20 de ani, au lovit jihadiștii.

Joe Biden a lansat un apel americanilor la unitate, „cea mai mare forță a noastră”.  „Aceasta este lecția centrală din 11 septembrie pentru mine. Aceea că, atunci când suntem cei mai vulnerabili (…), unitatea este cea mai mare forță a noastră”, a declarat președintele american, filmat la Casa Albă, într-un mesaj de puțin peste șase minute.

„Musulmanii americani cinstiți…”

Președintele s-a adresat direct victimelor și tuturor celor care și-au pierdut pe cei dragi. „Pentru familiile celor 2.977 de persoane din 90 de țări care au fost ucise la 11 septembrie 2001 (…) și pentru miile de persoane care au fost rănite, America și lumea vă aduc un omagiu vouă și celor care v-au fost apropiați”, scrie Le Monde.

Președintele american a reamintit, de asemenea, că atacurile au readus la suprafață „partea întunecată a naturii umane: frică și furie, resentimente și violență față de musulmanii americani, credincioși cinstiți ai unei religii pașnice”.

Criticat pentru gestiunea retragerii militarilor americani din Afganistan dar și pentru deciziile sanitare luate recent în lupta împotriva Covid-19, Biden a dorit să se arate ca un unificator al națiunii: „Unitatea nu înseamnă că trebuie să credem cu toții la fel, dar este esențial să ne respectăm reciproc și să avem încredere unul în celălalt”.

Statele Unite, care au pierdut 2.500 de soldați și au cheltuit în jur de 2 trilioane de dolari în Afganistan, au lăsat țara în seama fundamentalistilor islamiști pe care îi alungaseră din Kabul în urmă cu 20 de ani, acuzându-i că-l adăpostesc pe liderul  Al-Qaeda, Osama bin Laden, ucis în mai 2011 în Pakistan.

Iar atacul din 26 august, revendicat de filiala afgană a grupului Stat Islamic, care a ucis 13 soldați americani pe aeroportul din Kabul (în mijlocul unei operațiuni de evacuare) a șocat opinia publică.

Ziua care a schimbat America

În două decenii, vremea unei generații, cele mai letale atacuri jihadiste din istorie sunt acum ancorate în istoria politică și în memoria colectivă a Statelor Unite, dar durerea familiilor victimelor și a supraviețuitorilor rămâne extrem de vie.

Joe Biden şi soţia sa, Jill, merg, sâmbătă, în cele trei locuri emblematice ale atentatelor de la 11 septembrie 2001: la New York, la sediul Pentagonului şi în statul Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de jihadişti în urmă cu douăzeci de ani.

Ca în fiecare 11 septembrie, timp de trei ore, numele a aproape 3.000 de morți vor fi citite la memorialul din New York.

Cataclismul din 11 septembrie au dat peste cap societatea și politica americană și, într-o generație, a devenit un capitol al istoriei înscris în memoria țării. La fel ca Pearl Harbor, Debarcarea sau asasinarea lui Kennedy.

author avatar
Tudor Borcea
153 afisari

2 COMENTARII

  1. nu mai lega ba amaratule America de afganistan ca o duci de tot in gard daca tot mai e puterea unu mondiala!!!!!!!!!

  2. 11 septembrie si covid 19 filme proaste avand aceeasi regizori.Bineinteles la Casa Alba,atunci ca si acum,este tot un idiot care domnesc peste alte milioane de idioti care cred in asemenea facaturi ordinare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger