AcasăȘTIRI EXTERNECloud în slujba spionajului: Amazon bate palma cu Serviciile britanice de Informații

Cloud în slujba spionajului: Amazon bate palma cu Serviciile britanice de Informații

Amazon Web Services, divizia cloud al gigantului web, va găzdui datele clasificate ale serviciilor de informații engleze, un contract estimat la un miliard de lire sterline.

Serviciul informaţiilor electronice GCHQ, servicile secrete interne Mi5 şi externe Mi6 sau alte servicii din cadrul Ministerului britanic al Apărării vor folosi analiza datelor și inteligența artificială în scopuri de spionaj, potrivit Financial Times.

Toate aceste date vor fi păstrate în Marea Britanie, iar Amazon Web Services nu va avea acces la ele. Contactate de AFP, GCHQ și AWS au declarat că nu comentează informațiile referitoare la relațiile cu furnizorii de tehnologie. Ministerul britanic al Apărării a refuzat, de asemenea, o cerere de comentarii.

Jeremy Fleming, directorul GCHQ, a precizat anterior că utilizarea inteligenței artificiale a fi “în centrul” agenției sale pentru a menține Anglia în siguranță, pe măsură de spionajul trece într-o fază digitală.

Noul serviciu cloud – conceput pentru a găzdui informații extrem de secrete – le va permite spionilor să partajeze mai ușor date din locații de teren din străinătate și să alimenteze aplicații specializate.

Ciaran Martin, care a demisionat anul trecut din funcția de șef al Centrului Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie, o filială a GCHQ, a susținut  că acordul în cloud va permite serviciilor de securitate „să obțină informații din cantități uriașe de date în câteva minute, mai degrabă decât în ​​săptămâni și luni”.

Gus Hosein, director executiv al Privacy International și expert în tehnologie și drepturile omului, a spus că sunt „multe lucruri” pe care parlamentul, autoritățile de reglementare și publicul trebuie să le cunoască despre acord.

„Acesta este încă un alt parteneriat public-privat îngrijorător, convenit în secret”, a precizat el. „ Amazon va fi poziționat ca furnizor de cloud pentru agențiile de informații din întreaga lume”.

În timp ce acordul este primul de acest fel pentru Marea Britanie, aparatul de securitate al țării rămâne în urmă față de omologii  din SUA în ceea ce privește utilizarea serviciilor cloud.

CIA a semnat primul său contract cloud de 600 de milioane de dolari cu AWS în 2013, în numele tuturor agențiilor de informații din SUA. Această prevedere a fost actualizată anul trecut în cadrul unui nou acord cu un consorțiu care cuprinde AWS, Microsoft, Google, Oracle și IBM.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger