Cauta

Cine poartă mască în transportul public din Viena poate fi amendat. La ce sumă ajunge contravenția

masca

Cine poartă mască în transportul public din Viena poate fi amendat. La ce sumă ajunge contravenția

Viena a eliminat de la 1 martie obligativitatea purtării măștilor de protecție în transportul public, iar acum cei care încă le poartă ar putea fi chiar amendați, din cauza unei legi mai vechi.

Cine poartă mască este pasibil de amendă de până la 150 de euro, relatează publicaţia Kurier din Austria.

150 de euro amendă pentru cei „mascați” în autobuz

Până la 1 martie cei care beneficiau de o scutire medicală puteau ocoli obligativitatea măștii. Acum, din cauza unei legi din 2017, adoptate de Partidul Popular Austriac (ÖVP) și de aliații săi populiști din coaliția Partidului Libertății (FPÖ), cine vrea să mai poarte mască pentru a se proteja are nevoie de o adeverință medicală.

Legea, denumită Anti-Face Covering Act sau AGesVG, prevede o amendă de 150 de euro dacă „îți acoperi sau ascunzi trăsăturile feței cu îmbrăcăminte sau alte obiecte în locuri publice sau în clădiri publice, în așa fel încât acestea să nu mai fie recunoscute”.

Legea – cunoscută sub numele de interdicția burqa – a fost în primul rând menită să împiedice femeile musulmane să poarte văl. Cu toate acestea, amenda a fost aplicată în doar câteva cazuri.

Obligativitatea măştii din timpul pandemiei a făcut-o depășită pentru moment. Dar acum iată că redevine de actualitate. Nu se ştie dacă poliţia va aplica sancţiuni pentru purtătorii de mască, însă ar avea acoperire în lege.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version