AcasăȘTIRI EXTERNEChina, lăcusta lumii. Beijngul a început războiul pe kiwi

China, lăcusta lumii. Beijngul a început războiul pe kiwi

China, lăcusta lumii. Beijngul a început războiul pe kiwi

Fructul emblematic al livezilor din Noua Zeelandă, kiwi, este astăzi în centrul tensiunilor dintre Beijing și arhipelagul din Oceania. 

Una dintre speciile de kiwi care anterior a crescut numai în Noua Zeelandă a fost exportată ilegal pe teritoriul principalul său partener comercial, China, la începutul anilor 2010, scrie The Guardian. Acum se desfășoară o bătălie juridică și o tentativă a unei firme neo-zeelandeze de a readuce în cultură această specie.

Cu condiții climatice ideale și peste 2.500 de livezi, cultivarea kiwi ocupă un loc proeminent în peisajul agricol din Noua Zeelandă. Ajuns din China la începutul secolului XX, fructul a cunoscut o mare dezvoltare pe cele două insule care formează Noua Zeelandă.

Atât de mult încât țara a fost mult timp unul dintre cei mai importanți exportatori de kiwi din întreaga lume. În 2017, doar China și Italia au produs mai mult.

Pe măsură ce piața din Noua Zeelandă prospera, livezile au fost afectate, în 2010, de apariția bolilor. Bacterioza PSA a afectat multe soiuri de kiwi, provocând putrezirea plantelor și căderea fructelor. Un adevărat dezastru economic care a costat țara în jur de 900 de milioane de dolari neo-zeelandezi, sau aproape 530 de milioane de euro.

Un kiwi galben salvator

În timp ce culturile multor soiuri de kiwi, inclusiv noi soiuri de kiwi galben, au trebuit să fie distruse în timpul acestei crize, producătorii au luat în considerare și testat multe soiuri pentru a le păstra pe cele susceptibile să reziste bolii și să salveze economia locală, scrie Ouest-France.

Printre producători: compania Zespri, principalul exportator de kiwi din Noua Zeelandă în lume și cel mai mare brand distribuitor pe plan global. Compania a redus numărul de soiuri de la 50.000 la o listă de 40, dintre care patru au fost testate în livadă. Din acestea a apărut Gold3, o tulpină care în cele din urmă și-a găsit drumul în rafturile supermarketurilor sub numele de Sungold.

Un produs mai dulce, mai bogat în vitamina C, cu piele netedă, rezistent la bacterii și ieftin. Gigantul kiwi-ului Zespri a crezut că a găsit rețeta câștigătoare pentru cultivatorii săi.

Mâna chinezului

Dar, în 2016, compania și-a dat seama că nu mai este singura care produce și exportă această varietate de kiwi. O anchetă a arătat că Haoyu Gao, un chinez care cumpărase o livadă în Noua Zeelandă, exportase ulterior ilegal plante femele din specia Sungold în China, pentru 60.000 de dolari din Noua Zeelandă, sau aproximativ 35.000 de euro.

Bărbatul a fost condamnat de Înalta Curte a Noii Zeelande să plătească 14 milioane de dolari (aproape 8 milioane de euro) daune, însă compania Zespri, deși a fost victorioasă în această luptă în justiție, nu a putut împiedica dezvoltarea ilicită a kiwi-ului Sungold în livezile din China, în special în provincia Sichuan, în totală impunitate.

Să nu stricăm prietenia

Dacă astăzi, în fața amplorii acestor culturi ilicite și a lipsei de reacție din partea Beijingului, compania Zespri caută alte soluții decât o luptă juridică împotriva gigantului chinez, care rămâne în prezent principalul său partener comercial. China este unul din cei mai mari consumatori de kiwi din lume și principalul exportator al acestui fruct.

Andrew Gillespie, profesor de drept internațional la Universitatea Waikato din Noua Zeelandă, a declarat că o bătălie în justiție ar putea afecta relațiile cu Beijingul: „Este ca toate problemele de drept de proprietate. Teoretic poți câștiga, dar de multe ori prețul de plătit pentru acest câștig este mai mare decât ceea ce poți obține. S-ar putea ca ce de la  Zespri să se regăsească în mijlocul unei furtuni mari și consecințele finale ar fi mult mai importante decât aceasta singură problemă de proprietate intelectuală”.

Un test pentru relațiile Beijing-Welligton

Confruntată cu lipsa de pârghii a Noii Zeelande împotriva Chinei, compania Zespri are în vedere chiar și includerea de noi jucători chinezi pe piața sa Sungold. „Găsirea unei soluții de afaceri și, eventual, alinierea la industria chineză ne oferă cele mai mari șanse de succes”, a spus gigantul kiwi într-un comunicat.

O adevărată afacere geopolitică, bazată pe producția de fructe, care ar putea crea tensiuni între cele două țări dacă nu se găsește nicio soluție care să mulțumească cele două părți.

O situație pe care dr. Hongzhi Gao, profesor asociat la Școala de Afaceri Internaționale de la Universitatea din Victoria, o echivalează cu un „test pentru relația” dintre cele două țări. „Există, de asemenea, o oportunitate aici ca guvernul din Noua Zeelandă să prezinte un dosar foarte clar guvernului central chinez”.

The Guardian descrie situația ca fiind ironică, kiwi sosind inițial în Noua Zeelandă din China, înainte ca producătorii să-i dea același nume cu pasărea simbolică a țării.

 

author avatar
Tudor Borcea
642 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger