Cauta

China cumpără America la bucată

Războiul din Ucraina a scos la iveală o realitate despre care nu prea s-a vorbit la televizor: China deține aproape 10% din terenul agricol al vecinilor noștri! Dar asta nu e tot! Pornind de la această informație, și alte „bombe” au ajuns să fie detonate; de exemplu, că Beijingul cumpără America la bucată – de la hectare de pământ fertil, fabrici și companii până la datorii suverane făcute de Casa Albă!

Azi, multe țări realizează ce bine era dacă investeau mai mult în agricultură, cultivând hrană pentru populație. Din păcate pentru unii, acum e prea târziu să mai facă asta fiindcă au vândut Chinei o mare parte din cele mai fertile terenuri.

Așa s-a ajuns ca Partidul Comunist să exploateze în alte state milioane de hectare pentru a-și hrăni propriul popor (1,4 miliarde de oameni).

Ucraina și pericolul ocupației pasive

Începând cu 2011, China a cumpărat până la 10 milioane de hectare de teren agricol în întreaga lume, în țări variind de la SUA și Franța până la Vietnam. În Zimbabwe, chinezii cresc vite pe care apoi la sacrifică în abatoare, iar carnea este exportă în China și vândută populației.

Și această practică este doar un exemplu din ce pot face marile puteri. Dezbină o națiune (sau chiar o regiune întreagă) și cucerește fără să implici armata. Subjugarea economică are la bază cea mai teribilă armă din istorie – foametea adusă peste populație!

Pe undeva, și Ucraina are aceeași soartă precum Zimbabwe. Și-a vândut 10% din terenul agricol Chinei, iar acum, în plin război, face același lucru cu rezervele de grâne ale țării – zeci de barje iau drumul Occidentului încărcate cu tone de cereale.

Autoritățile de la Kiev plătesc în natură prețul ajutorului militar livrat de statele puternice din Vest și nimeni nu vede în asta o problemă – pe timp de război, Ucraina cea bombardată de ruși este lăsată și fără hrană!

Informații neconfirmate oficial susțin că Moscova negociază cu Beijingul cumpărarea participației chineze în terenuri agricole din Ucraina. O astfel de probabilitate ar trebui să stârnească îngrijorare în orice capitală, căci arată unde se poate ajunge cu politica oarbă de înstrăinare a pământului unei țări.

Strategia Partidului Comunist Chinez

Conflictul ruso-ucrainean a adus prețuri galopante la alimente, iar viitoarele întreruperi ale lanțului de aprovizionare fac să se vorbească despre foamete la nivel mondial și o lume în mizerie.

De mai bine de 10 ani, companii din China au luat cu asalt piața agricolă americană, extinzându-și prezența în acest sector vital al economiei. Chinezii au cumpărat la bucată America, de la terenuri și produse agricole până la ferme, fabrici de procesare a cărnii și chiar păduri. Cel mai elocvent exemplu este gigantul gigantul de prelucrare a cărnii de porc Smithfield Foods, achiziționat de un consorțiu din Hong Kong, WH Group.

La începutul lui 2020, conform datelor oficiale, China controla o suprafață agricolă de aproximativ 200.000 de acri (undeva spre 100.000 de hectare). Valoarea terenurilor deținute de PCC, circa 2 miliarde de dolari. Și tendința de creștere a achizițiilor agricole în SUA continuă, planul Partidului Comunist fiind acela de a controla o bucată cât mai mare din lanțul global de aprovizionare cu alimente.

În ritmul actual, China va ajunge să pună monopol pe terenurile agricole, mai ales că cererea de pământ arabil va crește odată cu intensificarea schimbărilor climatice. Și, cum războiul hibrid Occident vs. Rusia va provoca multe perturbări în lanțurile de aprovizionare cu alimente, fiecare hectar de teren o să conteze!

Ultimele stiri

  • Răsturnare de situaţie în privinţa salariului minim, în România! Ce s-a discutat, luni, în coaliţie
  • Concluzia medicilor care se ocupă de Florin Piersic: „E un caz complicat”. Doctorii de la Institutul Matei Balș s-au deplasat la Spitalul Foişor
  • Alege ce citești
  • Bătălia globală a cipurilor: cine pune la bătaie zeci de miliarde de dolari
  • Play-and-OUT! Dinamo mai bagă o fisă
  • „Gollum”, de la NATO la Cotroceni
  • Dumitru Sechelariu candidează din nou la Primăria Bacăului. Problemă: fostul edil a murit în urmă cu 11 ani! Gafă mare în Moldova
  • Isterie totală. Peste 19.000 MW din fotovoltaice, pregătiți să dezechilibreze rețelele
  • Produsul pe care Mega Image l-a retras de la vânzare deoarece conţine pesticide! Cum vă primiţi banii înapoi
  • Veşti foarte bune pentru fermieri. Autorităţile le-au mai „relaxat” obligaţiile. Sprijin financiar suplimentar
  • Exit mobile version