Cauta

China avertizează țările din G7: grupurile mici nu conduc lumea!

China avertizează țările din G7: grupurile mici nu conduc lumea! - Ziarul National

China i-a avertizat explicit pe liderii G7 că zilele în care un grup „mic” de țări decid  soarta lumii au dispărut de mult.

China avertizează țările din G7: grupurile mici nu conduc lumea! - Ziarul NationalComentariile, făcute duminică de un purtător de cuvânt al ambasadei Chinei la Londra, au venit în ultima zi a summitului celor șapte puteri economice, când a fost decisă lansarea unui plan mondial de infrastructură pentru a contracara China.

“Zilele în care deciziile globale erau dictate de un grup mic de țări au dispărut de mult. Credem întotdeauna că țările, mari sau mici, puternice sau slabe, sărace sau bogate, sunt egale și că afacerile mondiale ar trebui tratate prin consultare de către toate statele”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Liderii grupului G7 – Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și Japonia – au anunțat că vor elabora un plan masiv de construire de infrastructuri în ţările în dezvoltare, cu obiectivul de a contracara iniţiativa de acelaşi fel a Chinei denumită Belt and Road, sau Noul Drum al Mătăsii.

Proiectul, propus de preşedintele american Joe Biden, este denumit ”Să construim din nou o lume mai bună” (Build Back Better World – B3W) şi este menit să ajute aceste ţări să se redreseze în urma pandemiei.

Potrivit unui comunicat de la Casa Albă, țările din G7 şi aliaţii lor vor folosi această iniţiativă pentru a mobiliza capitalul privat pentru domeniile menţionate şi ea va oferi un parteneriat transparent pentru infrastructură în vederea alocării a circa 40 de trilioane de dolari de care statele în dezvoltare au nevoie până în anul 2035.

Deocamdată nu este însă clar cum va funcţiona exact acest plan şi de unde vor veni fondurile necesare.

Iniţiativa chineză Belt and Road (BRI), lansată de preşedintele chinez Xi Jinping în anul 2113, constă într-un plan în valoare de trilioane de dolari pentru proiecte de infrastructură şi alte investiţii realizate de China în special în Asia şi Europa. Peste 100 de țări au semnat deja acorduri în acest sens.

Chiar dacă președintele Biden încearcă să încadreze lumea post-pandemică ca o luptă între democrații și autocrații, nu pare să existe încă un consens între națiunile G7 cu privire la faptul dacă China este un partener, un concurent sau o amenințare la adresa securității.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • UE și Parteneriatul Trans-Pacific, salvatorii comerțului global?
  • Economia SUA, la mila capitalismului de cumetrie
  • Alegeri fără alegători: Capitala, confiscată de minoritari!
  • Noul film al lui Leonardo DiCaprio conduce la nominalizările pentru Globurile de Aur 2026. Lista completă a nominalizărilor
  • De ce să-ţi cumperi un apartament de lux în Bucureşti, când, cu aceeaşi bani, poţi să te muţi într-un castel medieval din Franţa? Idei pentru achiziţii “istorice”
  • Medicii rup tăcerea. Vaccinarea copiilor înainte de împlinirea a 6 luni este o crimă
  • Medicii români fac drumul invers. Vor să se întoarcă acasă pentru că au crescut salariile. Ministrul Sănătăţii: “Există încă un obstacol dureros”
  • Ei sunt cei mai “plimbați” de la Mondial
  • Creierul în modul turbo: Cum îl alimentezi corect pentru performanță maximă
  • Exit mobile version