Nimeni altul decât puternicul Xi Jinping: președintele Chinei s-a abătut în mod dramatic de la principiile de bază care au guvernat politicile economice și externe ale țării din anii 1990 sau 2000(când Occidentul încuraja deschiderea Beijingului), luând-o într-o nouă direcție uluitoare. E ușor să dai vina pe Donald Trump pentru războiul său comercial cu gigantul asiatic, dar la fel de uluitoare este poziția Uniunii Europene care menține o imagine prea binevoitoare a Chinei, de parcă n-ar pricepe că acolo domnește fiul unui politician senior al Partidului Comunist – și vorbește la fel ca predecesorii săi.
“Xi pare să creadă că astfel de schimbări sunt necesare pentru a transforma China într-o superputere capabilă să-și arunce greutatea în întreaga lume. Implicațiile ar putea modela afacerile globale pentru deceniile viitoare. Cu toate acestea, în majoritatea capitalelor europene, ceea ce a lucrat Xi rămâne doar slab recunoscut – și acesta este un pericol nu doar pentru interesele economice și de securitate ale continentului, ci și pentru idealurile pe care le deține”, scrie Michael Schuman, autorul cărții “Superpower Interrupted: The Chinese History of the World” (PublicAffairs, 2020). Xi a oprit aproape cu totul liberalizarea pro-piață și, în locul ei, a intensificat programele conduse de stat menite să protejeze și să hrănească o nouă generație de campioni chinezi care pot scoate concurenții occidentali în afara industriilor de vârf.
Mega proiectul “China’s Belt and Road initiative” (Noul Drum al Mătăsii) nu promovează de fapt „dezvoltarea globală”, ci este o extensie a influenței sectorului de stat al Chinei în Asia, Africa, Europa, Orientul Mijlociu și America. Proiectele de infrastructură includ porturi, căi ferate, autostrăzi, centrale electrice, aviație și telecomunicații. În cadrul guvernului, Xi a eliminat concurenții politici și a creat un cult al personalității nevăzut încă din zilele dictatorului Mao Zedong. Eliminând limitele de mandat din constituția chineză, Xi și-a acordat dreptul de a domni pe viață. În străinătate, el promovează autoritarismul mai agresiv, fie prin susținerea guvernelor iliberale din Iran, Venezuela, Belarus și din alte părți, fie prin încercările mai stridente ale regimului său de pune sub presiune jurnaliștii, academicienii și companiile străine să cenzureze criticile aduse Chinei. Impunerea de către Beijing a unei legi de securitate la Hong Kong care încalcă în mod clar acordul său cu Regatul Unit pentru predarea fostei colonii către autoritatea chineză, arată cum Xi este dispus să riște condamnarea internațională pentru a elimina valorile democratice.
În ciuda faptului că noua Chină a noului “Împărat Roșu” prezintă o amenințare pe termen lung pentru interesele politice și economice ale Occidentului, majoritatea liderilor europeni(mai ales Germania), orbiți de relația economică profitabilă cu una dintre cele mai mari piețe de export din lume, arată o naivitate incredibilă, o ignoranță șocantă a actualităților sau, cel mai rău, un cinism profund, pe care Xi Jinping poate conta. Pe măsură ce SUA își intensifică confruntarea cu China, factorii de decizie de la Washington reproșează aliaților lor europeni că nu li se alătură. Dar UE nu are loc de întors – lipsită de inițiativă, a ajuns blocată între două puteri și e paralizată de teama că un regim comunist răzbunător ar putea să afecteze profitul statelor membre în China, dacă ar alege partea greșită. Luate împreună, cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene rivalizează cu importanța SUA pentru economia chineză. Cu toate acestea, Europa risipește această pârghie nereușind să vorbească cu o singură voce – permițând Beijingului să împartă continentul după bunul plac al “Împăratului Roșu”.