Cauta

Cel mai mare aeroport din Germania, în pericol! Au anulat zboruri din cauza unei ameninţări reale!

Cel mai mare aeroport din Germania, în pericol! Au anulat zboruri din cauza unei ameninţări reale! - Ziarul National

Traficul aerian din cel mai mare aeroport al Germaniei a fost peturbat. Deocamdată, autorii acestei amennţări reale au rămas necunoscuţi.

Ce s-a întâmplat? O dronă c-o activitate ilegală a pus pe toată lumea în alertă. Din cauza acestui aparat, zborurile de pe aeroportul din Frankfurt au fost anulate sau întârziate.

Sâmbătă seara, două zboruri au fost anulate şi 23 de avioane au decolat cu întârziere, după ce li s-a acordat o derogare specială de la interdicţia zborurilor din timpul nopţii de pe cel mai mare aeroport din Germania.

Ce a anunţat poliţia?

Poliţia a spus că a fost văzută o dronă care era semnificativ mai mare decât cele disponibile în comerţ, potrivit relatărilor mai multor martori credibili.

Cu toate acestea, în pofida căutărilor intense, poliţiştii nu au putut localiza nicio dronă sau persoanele care le exploatau.

Până în prezent, constatările indică o perturbare ţintită de către autori necunoscuţi”, au anunţat poliţiştii într-un comunicat, conform cărora o dronă sau drone au fost văzute în diferite locaţii din zona aeroportului.

Poliţia a iniţiat proceduri penale pentru interferenţe periculoase cu traficul aerian.

Ultimele stiri

  • Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de joi, 18 decembrie
  • Intervenție ca în filme în Capitală! Cum a fost salvată o femeie care se baricadase în locuință! – VIDEO
  • În mare secret, China construieşte cel mai mare baraj din lume. Ce beneficii va aduce “mega-mamutul” din Munţii Himalaya
  • Intră fraţii Dedeman şi pe piaţa alimentară, iar pe lângă ciocane, vor vinde şi pâine? Familia Pavăl ar fi cumpărat magazinele Carrefour
  • Dominic Fritz îşi învârte oamenii din USR de la un minister la altul. Radu Miruţă rămâne cu “drepturi depline” la MApN. Cine vine în locul lui la Economie
  • „Totul este mai scump”. Cât costă masa de Crăciun în acest an. Mulți români își calculează bugetul până la ultimul leu
  • Pensionarii din întreaga lume care au pus un ban deoparte cât timp au muncit aleg să se retragă într-o ţară apropiată de România
  • Protest al sindicaliștilor, joi, la Cotroceni! Austeritatea scoate oamenii în stradă/Nicușor Dan e plecat din țară
  • Donald Trump a ţinut un discurs în faţa naţiunii, la 11 luni de mandat la Casa Albă. L-a desfiinţat pe Biden, apoi a anunţat cine primeşte câte 1.776 de dolari
  • Accident grav în București. O mașină s-a răsturnat, trei oameni au fost transportați la spital
  • Exit mobile version