Reactoarele nucleare bazate pe design sovietic generează energie în fostul bloc Război Rece, reprezentând mai mult de jumătate din toată energia electrică din Ucraina și aproximativ două cincimi pe o porțiune de teritoriu care se arcuiește de la Finlanda la Bulgaria.
După declanșarea invaziei Ucrainei, mai multe țări europene vor să renunțe la combustibili fosili ruși – încă nu e clar cum o vor face – dar reducerea dependendenței de comerțul nuclear cu Rusia este o altă poveste.
Gigantul Rosatom, care este cel mai mare exportator de reactoare nucleare din lume și menține aproape un monopol asupra combustibilului pe care îl folosesc pentru a genera electricitate, nu a fost sancționat de SUA și Europa.
Pentru Moscova, exporturile atomice rămân o pârghie geopolitică cheie și folosește finanțarea de la stat pentru a extinde raza Rosatom cu noi unități în China, India, Iran și Turcia – țări care nu au impus sancțiuni Rusiei.
Combustibilul nuclear diferă de mărfuri precum gazul sau cărbunele, deoarece necesită ansambluri proiectate cu precizie, care sunt conforme cu cerințele de licențiere stabilite de autoritățile de reglementare în materie de siguranță.
Încercarea de a întrerupe prematur relațiile cu Rusia ar putea pune în pericol livrările de energie electrică pentru aproape 100 de milioane de europeni din țările care se bazează pe centralele nucleare ca cea mai mare sursă de energie curată.
Particularitățile pieței combustibilului nuclear, împreună cu moștenirea tehnologică sovietică, fac diversificarea dificilă
Finlanda, unde Fortum Oyj operează două reactoare VVER construite de sovietici, la 90 de kilometri est de Helsinki, a încercat să găsească alternative la Rusia. A contractat British Nuclear Fuel, acum deținută de Westinghouse Electric, în anii 1990, dar în cele din urmă a rămas cu prețurile competitive ale Rosatom.
Mai recent, Departamentul de Energie al SUA și Ucraina au colaborat cu Westinghouse pentru a scoate combustibilul Rosatom din 15 reactoare în funcțiune, care încă furnizează mai mult de jumătate din energia electrică a țării, după șase săptămâni de război care au provocat daune de miliarde de dolari infrastructurii.
Puține țări posedă tehnologia necesară pentru a converti și îmbogăți minereul de uraniu în metal, care apoi trebuie să fie introdus în bare de combustibil de zirconiu cu o toleranță de siguranță măsurată în milimetri. Un catalog de reglementări internaționale asigură că materialul nu este deturnat pentru arme.
Este nevoie de cel puțin cinci ani pentru ca o țară să licențieze un nou furnizor și un deceniu până să poată începe să primească combustibil, potrivit experților în energie atomică chestionați de Bloomberg. Combustibilul licențiat într-o țară nu poate fi transferat automat într-o altă țară din cauza reglementărilor și a diferențelor în proiectarea reactorului.
Pentru operatorii unităților fabricate în Rusia din Europa de Est, dintre care multe funcționează pe timp stabilit în contracte, e puțin probabil să cheltuiască sutele de milioane de dolari necesare pentru a schimba sursele de combustibil nuclear.